Din Belgrad (aici puteţi vedea motivul pentru care am pornit din capitala Serbiei, https://victorperdevara.wordpress.com/2009/06/29/danube-by-bike-sau-bucuresti-belgrad/) m-am îndreptat spre NAIDEŞ.
Veloturul României sau întoarcerea acasă pe două roţi
Primele cuvinte primite de la vameşi se refereau la talibani (să am grijă să nu fiu furat, atacat…)şi cum de umblu singur.Am plecat extrem de relaxat spre Oraviţa pentru că ştiam să evit zonele cu probleme. Face parte din lecţia de supravieţuire pe care o înveţi zi de zi. Să nu campezi în sate sau oraşe. Dacă eşti primit într-o curte atunci singuranţa-i mai mare. Într-o pauză de cumpărături la supermarket roagă-l pe paznic să se uite de bicicletă.
Urcarea de peste 15 km (din centrul oraşului începe şi se termină sus la cucurigu unde nu vezi nimica din cauza brazilor) a fost o grea încercare. Panta depăşeşte în multe locuri 10%. Ritmul susţinut te epuizează în multe situaţii. Trebuie pus accentul pe relaxare. Partea faină-i că efortul e răsplătit cu o lungă coborâre. Moralul revine la normal când adrenalina şi nebunia tinde spre nirvana.
Înainte de Paralela 45 (locul unde am surprins cea mai impresionantă cascadă) treci pe lângă Lucrarea de Doctorat a Elenei Ceauşescu, CRIVINA. Familia unde am stat o noapte mi-a povestit cu groază despre dezastrul ecologic produs timp de cinci ani în zonă (miei născuţi cu malformaţii, brazi care se uscau foarte repede) . „Noroc că s-a oprit la timp” asta a fost vorba multor locuitori.
După Bozoviciu (se vroia în perioada împuşcatului să fie oraş, dar bine că a rămas un sat ancorat în trecut) se află celebra Vale a Rudăriei din satul Eftimie Murgu. O adevărată bijuterie a tehnici care încă mai funcţionează. Nu-i doar un simplu muzeu. Aceste mori fac parte din viaţa oamenilor.
Fiind vreme de ploaie am reuşit să găsesc pe cineva care să mă primească în casă (în lipsa unei pensiuni întrebi unde-i de indicat să montezi cortul). A fost o bună alegere că toată noaptea a plouat. În situaţia de faţă dimineaţa te apucă depresia. Trebuie să aştepţi minute bune până se usucă foaia de cort, dar asta face parte din farmecul wild campingului.
Din Eftimie Murgu am plecat spre Herculane.Vântul din faţă, temperatura ridicată urmată apoi de umiditate crescută îţi testau nivelul de suportabilitate. Mi-am amintit de chinul din aprilie.Şi atunci m-am luptat cu vântul puternic din faţă şi atunci câteva zile.
După ce am pus cortul la Campingul Hercules am plecat să văd staţiunea, să fac o baie ca pensionarii , să gust apa cu propietăţi terapeutice. Pe scurt se poate spune că am fost cobai.
Urcarea spre Godeanu, din Băile Herculane, rămâne unică prin frumuseţea Parcului. Chiar dacă a fost e etapă scurtă de 45 de km cu foarte multe sus/josuri a meritat efortul. Pe bucata asta m-a întrebat o mamaie, da…de-a cui eşti? Greu tare-i să-i explici că stai peste câteva dealuri prin Ardeal nu departe de Maramureş. M-am mulţumit să-i facă o poză şi să-i spun că sunt român.
În drumul ce leagă Baia de Aramă de Târgu Jiu sunt foarte multe obiective turistice (Padeşul lui Tudor Vladimirescu, Mănăstirea Tismana, Casa Memorială a lui Constantin Brâncuşi). Nu evitaţi monumentele enumerate pentru că aveţi ce vedea. Din punctul meu de vedere pentru a înţelege mai bine sculpturile lui Brâncuşi trebuie să vezi izvorul de inspiraţie, Hobiţa şi împrejurimile.
La Tismana am stat la poveşti cu o familie de rulotişi germani care slavă cerului nu aveau idei SF despre ţara noastră. Chiar dacă erau pentru prima dată în România şi-au făcut o impresie bună. O fază amuzantă de reamintit. Pe hărţile lor apărea parcarea din faţa mănăstirii drept camping. Cei drept că buda-n sine era la standarde europene.
Pentru mine agitaţia se traduce prin sufocare.
La Târgu JIU Nimerisem tocmai în timpul unui festival şi mă simţeam ca maimuţa pe litoral. În consecinţă am făcut câteva poze şi am plecat din Târgu JIU cu speranaţa că data viitoare o să fie un moment mai prielnic de vizitare.
Spre Râmnicu Vâlcea puteam merge pe şoseau principală, dar traficut sufocant nu-ţi oferă decât nervi, oboseala şi regrete. La recomandarea lui Radu Mititean am pedalat prin Oltenia Subcarpatică ( Novaci, Baia de Fier, Polovragi). Drumul în mare parte intră în categoria celor judeţene (prost întreţinute). Fotografiile surprinse, în schimb, demonstrează frumuseţea peisajului.
Ajuns la Râmnicu Vâlcea m-am întâlnit cu Bârlan Florin de la Clubul Rotary care mi-a înmânat materialele primite de la sponsori (Rotary Club Bistriţa Nosa). Am mai schimbat o vorbă cu Ion Preoţescu (pasionat de cicloturism în trecut şi în prezent de caiac). În final am campat la Ostroveni, cel mai mizerabil camping. Aici cuvintele respect, curăţenie şi civilizaţie fac parte dintr-o altă poveste (mai europeană). Data viitoare mă duc la primul HOTEL BOSCHET-COCHET (varianta românească de wild camping) de lângă Vâlcea. Acolo am parte măcar de linişte.
Traseul a continuat apoi prin Curtea de Argeş unde am vizitat lucrarea lui Manole (am uitat să întreb unde-i Ana zidită ). Trans-ul (măreţia lui atrage numeroşi cicloturişti) fiind aproape m-am întâlnit cu un cicloturist olandez care făcea o expediţie lungă (până în China cu întoarcere acasă prin America). Aşa-i când omul se plictiseşte şi are chef de avenTURĂ.
Dacă pâna acuma gradul de dificultate a fost acceptabil a urmat distracţia pe porţiunea Curtea de Argeş-Câmpulung Muscel.
Au fost şase sus/josuri incredibile care mi-au pus la grea încercare psihicul. Pantele în unele cazuri depăşeau 10% , dar coborârile rapide au compensat timpul alocat urcării. Seara am dormit în curtea Mănăstirii Negru Vodă din Câmpulung Muscel . E foarte fain locul de întins cortul. Vorbeşti cu un călugăr dacă poţi să dormi. Dacă dă semne că nu se poate spui că laşi buletinul. Că nu am unde să fug. Sunt om serios. Apelând la diferite fraze bine construite poţi câştiga repede teren.
Coborârea până la Târgovişte a mai ridicat moralul afectat de căldura, de urcările lungi. Fiind puţin obosit am făcut o pauză de două zile. În timpul acesta am vizitat oraşul şi împrejurimile.
Pentru a ajunge la Buzău sunt două variante. Prima-i pe ruta Piteşti-Buzău şi a 2-a pe la Moreni-Băicoi-Vălenii de Munte şi de aici ajungi la drumul ce leagă Buzăul de Braşov. Pare mai lungă ultima variantă, dar nu ai probleme cu traficul greu. Alegând această variantă am văzut Micul Trianon, Casa Memorială „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, Vulcanii Noroioşi şi multe peisaje care mi-au adus amintiri de neuitat.
ECO blog 