Posts Tagged danubius 2009

Am ajuns și la final

În 2009 am derulat proiectele cicloturistice Danubius 2009 respectiv VeloTur Romania 2009. Și până să ating acest obiectiv am trecut printr-o serie de etape.

Doream de foarte mult timp să realizez un semi-tur european pe bicicletă. Dar, în lipsa unui context favorabil am amânat acest prim pas.

Până la urmă am spart gheața dintr-o nevoie. În august 2008 vroiam să ajung la prima ediție a taberei de mândre ARTE de la Preluca (Maramureș). Am calculat toate variantele posibile (bus, tren, auto-stop), dar în lipsa adrenalinei toate au picat. După ce am consultat harta am remarcat faptul că de la Bistrița și până la Târgu Lăpuș se poate merge lejer peste deal. Povestea-i mai lungă. O găsiți aici.

După această experiență am ajuns la concluzia că politica pașilor mărunți se potrivește stilului meu de viață. Așa am început să-mi planific următoarea destinație. În noiembrie 2008 mi-am creionat  o tură pe Traseul Cicloturistic al Dunării. Vroiam să văd, pentru început, cum se prezintă călătorului pe porțiunea Viena-Belgrad. Această bucată nu este foarte străbătută de cicloturiști din Europa de Vest. Parcurgerea lui implică o doză ridicată de adrenalină, aventură și necunoaștere. (în vara lui 2009 a fost inaugurată oficial porțiunea Budapesta-Belgrad printr-o tură europeană cu 200 de bicicliști. Aici găsiți filmulețul oficia).

După aproximativ cinci luni de pregătire mi-am dat seama că bugetul scârțâie și sunt șanse mari ca proiectul să nu debuteze la începutul lui aprilie 2009. Marele meu noroc a fost că Prin Tabăra de Mândre Arte mi-am găsit o parte din sponsori. Astfel cheltuielile destinate transportului și echipamentului au fost acoperite de Ducu Hotima și Bogdana Andraș.

O alta colaborarea fructoasă a fost  cu  cei de la Rotary Club Bistrița-Nosa. Aceast parteneriat a conferit  credibilitate presei, autorităților locale și nu în ultimul rând publicului.

Consider că cel mai important pion a fost Clubul de Cicloturism Napoca.  Fără Radu Mititean, directorul executiv de la CCN, nu aș fi fost prezent în mass-media locală, dar și centrală. În pagina cu Sponsori și Parteneri Media am menționat aparițiile principale.

O primă parte din proiect am reușit să o duc la capăt. Astfel am reușit să documentez Traseul Cicloturistic din Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia și România.  Pentru mine-i o mare realizare că am putut duce la capăt fiecare expediție.

Din păcate nu am avut succesul așteptat cu prezentările publice. Am organizat un număr de șapte proiecții. Trei la Bistrița, trei la Cluj și una la Bike Attack din Reșita. După aceste prezentări publice am ajuns la concluzia că publicul e foarte nișat. Și în acest caz e destul de dificil să transmiți un mesaj general.

Una peste alta a fost o experiență de viață minunată. Din acest proiect cicloturistic am reușit să descopăr multe lucruri străine până atunci ( puterea de a merge mai departe indiferent de situație, o stimă de sine foarte bună, cunoașterea limitelor proprii …..).

La final trebuie să mulțumesc familiei, prietenilor, oamenilor care mi-au oferit un mic ajutor, cititorilor……

Povestea merge mai departe chiar dacă am ajuns la final.

Anunțuri

Comments (7)

FOTO-EXPEDIŢIA CICLOTURISTICĂ “DANUBIUS 2009”

Clubul de Cicloturism “NAPOCA” (CCN) în colaborare cu Clubul Montan “Apuseni” (CMA) invită publicul clujean MIERCURI 13 ianuarie 2010, de la ora 20:00, la Facultatea de Geografie a UBB ( str. Clinicilor nr. 5-7, în Complexul “Haşdeu”) et.I sala 43, la o PROIECŢIE DE IMAGINI pe tema FOTO-EXPEDIŢIA CICLOTURISTICĂ “DANUBIUS 2009”, susţinută de VICTOR PERDEVARĂ. Intrarea este liberă.

Click pentru a vedea afişul într-un format mai mare



Comments (7)

A 25 zi: Belgrad

Eram extrem de bucuros că am reuşit să ajung la BELGRAD pe bicicletă. Din punctul meu de vedere a fost cel mai ambiţios proiect realizat de mine. M-am pregătit mai mult psihic decât fizic pentru această  (aven)tură.

Ajuns în capitala Serbiei am avut o problemă cu ieşirea din oraş (doream să merg spre Pancevo). Cu harta în mână întrebam care-i direcţia. Era destul de greu să te faci înţeles. Eforturile au fost răsplătite. Am avut bucuria să cunosc o familie unde am stat câteva ore la poveşti. M-au chemat acasă unde am făcut un duş, am gustat din bătura tradiţională sârbească – COKTA.Trebuie să recunosc că  ospitalitatea sârbească-i  un lucru impresionat. A fost prima oară când sărbătoream ziua de naştere (9 mai) departe de casă

Iniţial vroiam să pun capăt traseului la Drobeta Turnu Severin, dar oboseala mi-a spus  să mă despart de Dunărea(mi-a fost tovarăş de drum multe zile). Fluviul şi împrejurimile sale au ceva special. Au transmis o energie pozitivă gândurilor mele. Nu eram trist pentru că ştiam că o să revin.

În ultimele momente din tură dromaderul (cum îmi place să-i spun bicicletei) a început să dea semne clare de oboseala. Cauciucul şi schimbătorul de viteze erau pe ducă. Dar, am strâns din dinţi şi am trecut graniţa pe bicicletă.

La final pot spune că startul şi finalul au fost  la TIMIŞOARA. Sunt multe de scris, dar las fotografiile să descrie mai bine ce vreau să zic.

Ajuns în capitala Banatului m-am urcat în primul tren spre Cluj.

 

Lasă un comentariu

A 24 zi: Novi Sad – Belgrad

După o noapte zgomotoasă (ritmuri balcanice până aproape de răsărit) am plecat spre Novi Sad să văd cetatea şi urmele lăsate de americani. Oraşul merită văzut pentru că are ce arăta. Belgradul nu-i departe pentru un cicloturist odihnit, dar pentru mine aproximativ 80 de km (pe EURO VELO 6) erau foarte mult. Bun motiv pentru a admira priveliştea.

Am lăsat în urmă NOVI SADUL cu gândul că într-o altă zi o să-i fac o nouă vizită. Nu departe se află o altă aşezare cu un potenţial istoric bogat. Sremski Karlovici (click pentru mai multe informaţii) se află la 10 km şi nu trebuie evitat dacă sunteţi prin zonă. Aici am savurat o foarte bună prăjitură ajunsă în Serbia pe filieră nemţească.

Lângă tabla Euro Velo 6 pe care scria -Belgad 81 de km- am cumpărat energie numai bună pentru următorii kilometri. O miere de rapiţă foarte aromată.

În Serbia Traseul Cicloturistic al Dunării (cu mici excepţii) se poate spune că-i acceptabil. Lipsa campingurile şi a supermarketurilor rămâne încă o problemă.  De evitat campatul în oraşe, dar în zonele rurale toată lumea te asigură că o să prinzi următoarea zi în Serbia. Sunt prieteni cu toată lumea. Mai puţin cu americanii şi kosovarii.

Încercam pe final să evit greşelile făcute în trecut (să campez în oraş). La 30 de km de Belgrad mi-am montat cortul (în Stara Pazova) pe un teren de fotbal. Dimineaţa mi-am dat seama că boxele erau instalate pe gard. Au avut cei drept vecinii mei bunul simţ să nu facă disco bum-bum toată noaptea.

Lasă un comentariu

A 22 zi: Apatin-Karukovo

Fiind într-o dispoziţie bună am reuşit să văd centrul oraşului Apatin (pe aici se face şi celebra bere cu cerbu pe etichetă).
Oamenii mi-au explicat, prin semne, că o sa am  probleme cu „miliţia” dacă nu merg pe lângă bicicletă pe pietonal.

La ieşire din oraş, spre NOVI SAD, e o pistă de biciclişti pe lângă şosea. Mare parte din ele sunt ne-ntreţinute, dar practicabile. În Serbia bicicliştii sunt cei mai claxonaţi(chiar şi sictiriţi pe alocuri) participanţi la trafic. Eram de două zile şi mă simţeam în privinţa asta ca acasă.

Puteam alege drumul spre NOVI SAD (90 de km), dar am mers  pe EURO VELO  6 care-i mai lung cu vreo 50 de km.

La BOGOJEVO era vama de ieşire din SERBIA şi intrare în Croaţia. Am amânat vizita în oraşul VUKOVAR pentru altă zi. Totul se lega de  oboseala pe care o simţeam de câteva zile. Mai aveam de tras încă 300 de km până la graniţa cu România.

După Karakuvo am găsit o pensiune vânătorească (15 euro+mic dejun inclus) unde am stat la poveşti cu doi cicloturişti germani (erau curioşi cum stă treaba în România cu naşu’  şi bicicleta în tren).

Apa caldă funcţiona în reprize şi uite aşa am făcut de vreo trei ori duşuri scoţiene. Mi-am dat seama cât de mult influenţează -moralul, fizicul, psihicul- un duş. Poate-i doar o simplă aparenţă.

În Serbia-i de recomandat sa plăteşti cazarea în dinari pentru a evita unele surprize neplăcute.  Având două hârtii de 10 euro restul de 5 euro au fost în dinari. În multe cazuri poţi să primeşti o ţeapă.

Pentru prima dată în tură am dormit 12 ore ca lemnu.

Lasă un comentariu

A 21 zi: Baja-Apatin

După întâlnirea de poveste cu vulpea am rămas fără mâncare. Noroc că mai aveam prin buzunare nişte seminţe de bostan cumpărate la Bratislava cu 2 euro.

Singurul lucru de consemnat e faptul că la un moment dat telefonul mi-a spus bun venit în Serbia. Tradus s-ar putea spune, frate ai intrat fradulos. Noroc că am găsit o bază militară ungurească şi lucrurile au revenit la normal.

De la Baja  am pedalat prin Parcul Naţional Dunărea.Las fotografiile să vorbească.

Serbia

Din primele clipe Serbia te impresionează prin contrastele puternice. Dacă în Ungaria Lada era maşina poporului aici Yugo şi Zastava erau omniprezente.

Obiectivul zilei fiind atins (să trec graniţa) am căutat un loc de cort. Am lasat Şomborul şi vila lui Tito-n spate. Motivul. Te costa aproape 20 de euro să dormit o noapte pe când la Hotel Boschet-Cochet cazarea-i gratis. Camapatul într-un loc sigur rămânea varianta cea mai ieftină.

Sârbii sunt foarte primitori şi ăsta nu-i un compliment fără valoare.

Cum montam cortul, pe un teren de joacă, văd că apare cineva. Mă întrebamm în ce limbă să-i abordez. Rămân surprins că îmi răspunde în engleză (după experienţa din Ungaria limba gimnastică se perfecţiona). Aflu că satul unde am ajuns e liniştit, nu deranjez pe nimeni dacă stau acolo. Oamenii au încercat să-mi ofere o primire cât mai bună.

Revine mai târziu împreună cu vecinul care avea ceva mâncare. Primesc cu bucurie cina (un sandwich, o pulpă de pui, pâine, o prăjitură şi o chestie anti ţântari).

Toată lumea o plecat la somn numai un câine o rămas să mă păzească. Ştia destul de bine româneşte în sensul că-i ziceam să tacă (avea reprize de lătrat la ore bine stabilite) şi repede se conforma. La un moment dat observ că avea o burtă ciudată cortul. Dacă-i paznic…atunci de ce doarme-n post?  Marş…

Comments (2)

A 20 zi: Kalocsa-Baja

Thomas mi-a propus să dorm în patul matrimonial şi astfel cortul a rămas neatins.  Pentru a evita un posibil conflict cu gazda vroiam să simulez că am dormit în cort(mai aproape de răsărit), dar mi-am dat seama că-i prea obositoare mutarea.Asta o fost înţelegerea. 7 euro pentru cuşca câinelui şi aproximativ 3 euro pentru peticul de pământ. Ideea-i că îi greu să te cerţi prin semne şi prin înjurături universale (degetul mijlociu). Trebuie să recunosc că-i cel mai groaznic camping văzut până atunci. Duşurile nu funcţionau, căbănuţele erau ofilite rău. Noroc că Thomas o plătit toată distracţia şi nu am regrete prea multe.

La Kalocsa am rămas singur şi nu m-am gândit să o iau spre Szeged (în două zile eram la Timişoara). Doream să îmi respect până la capăt traseul propus (Belgradul era la 400 de km).

Nu mai aveam mult şi părăseam Ungaria.

După 15 de zile pot spune că-i o destinaţie de vacanţă ieftină. În ciuda faptului că puţină lume vorbeşte engleză te poţi descurca prin semne până pică fisa.

Aici Lada-i maşina poporului. Nu de puţine ori am văzut cum  bijuteria familiei era cârpită pe marginea drumului.

Părerea mea despre mersul de unul singur….

Când pedalezi în natură singurătatea se confundă cu libertatea.

Până la urmă schimbul intercultural contează la finalul expediţiei şi mai puţin că ai mers singur.

Seara târziu, la 20 de km de Baja, am campat lângă Dunăre şi tot aici o vulpe a servit fără teamă pateu cu pâine (mi-am făcut curaj să înfrunt inamicul doar cu frontala).

Lasă un comentariu

Older Posts »