Posts Tagged cicloturism

VeloTurul României Bâlea Cascadă-Sighişoara-Praid-Reghin-Bistriţa

Pentru mine nu a fost o experienţă uimitoare adunarea            ciclism.ro . De la distanţă se putea vedea foarte bine că-i o sărbătoare a grătăriştilor de duminică.  Poate doar plecarea cicloturiştilor în ultima zi a mai salvat evenimentul.

La intrare în CÂRTIŞOARA (satul de unde Badea CÂRŢAN o păşit în lume) am întâlnit un grup de polonezi. Din câte am înţeles undeva prin Turcia vroiau să ajungă. Prietenul Andrei (cu el am pedalat în aprilie până la BALATON)  şi-ar fi schimbat planurile, dar în lipsă de bani o rămas pentru un mic tur al ţării. Cine n-ar vrea să facă parte dintr-o asemenea expediţie cu două cicloturiste la bord? Concluzia. Dacă nu eşti bine ancorat în realitate femeile astea îţi schimbă acul busolei.

Împreună cu Andrei respectiv Lucian şi Alina pe tandem am reuşit să ne realizăm un traseu comun. Mă simţeam obosit şi doream să cunosc mai bine atmosfera grupului.

Cârtişoara-Agnita-Sighişoara

Porţiunea aceasta rămâne unică prin satele săseşti ancorate încă-n trecut. Bisericile Fortificate, în schimb,  sunt într-o avansată stare de degradare şi progamele de reabilitare încă nu-şi fac simţită prezenţa. Pentru cei pasionaţi de istorie şi cultură recomand să  descopere farmecul regiunii.

La Sighişoara am dat peste alţi biciclişti tot pe tandem, împreună am pus corturile nu departe de cetate. A doua zi cei şase veloruţionişti au luat burgul la pas. Nu m-am putut bucura de vizită şi am decis să fac câteva poze. Un sentiment similar l-am avut  în tura din aprilie. Şi atunci cheful de văzut a murit în faşă spre final. Poate oboseala, poate moralul scăzut, dar  un lucru-i cert, vreau să revin.

Sighişoara-Sovata-Praid

Când faci parte dintr-un grup instinctul de turmă funcţionează la capacitate maximă. În mod normal nu aş fi pedalat pe europeanul ce leagă Sighişoara de Mureş, dar asta a fost decizia grupului. Ar fi fost un traseu pitoresc spre Odorheiul Secuiesc . De aici, pe drumul naţional, luam calea Praidului.

În ultimele zile o dat ăştia cu duşul într-o veselie şi efectele s-au văzut mai târziu. Dacă aş fi fost singur mă opream la primele semne de vreme rea într-un birt sătesc. Recomand să aveţi grijă cu duşurile reci. Dacă vrei să mergi mai departe sunt şanse mari să te epuizezi din punct vedere fizic şi psihic.

La campingul din Sovata hainele au rămas ude-n raniţă. A fost prima noapte când cortul meu a trebuit să treacă un test. Până aproape de răsărit vântul şi ploaia şi-a demonstrat vitejia. Ceilalţi colegi, în schimb, au întâmpinat ceva probleme. Intrând apa în cort s-au udat sacii de dormit, hainele şi echipamentul au plutit.  Cum stai cu moralul dimineaţa dacă te trezeşti în derivă?

Legat de ANDREI pot spune că-i pasionat de boschetăreală. A găsit în stilul lui caracteristic o frumoasă vilă interbelică părăsită. Un loc perfect pentru o noapte agitată.

La Praid din cauza sezonului musonic care şi-a intrat din nou în drepturi am decis să mă întorc acasă.

Experienţa din salină mi-a amintit de orele de chimie. Prima regulă a fost să nu gustăm din substanţe şi mi-am seama de ce. Toată ziua mâncarea, fructele şi apa au avut un gust sălciu.

Praid-Sovata-Reghin-Bistriţa

În acest VeloTUR am pedalat pe numeroase drumuri. Bucata ce leagă Sovata de Reghin se înscrie în rutele recomandate pentru cei pasionaţi de drumeţii. Valea Nirajului mi-a demonstrat că mai avem încă peisaje ancorate-n trecut.Atras de profunzimea  peisajului am pus cortul la Mustang Camping . Rămâne pentru mine cel mai frumos şi liniştit camping din România.

A doua zi mă gândeam dacă pot trage o concluzie după experienţa avută.

Vacanţa eco 2009 e unică prin faptul că am putut cunoaşte mai bine pulsul ţării. De la firul ierbii poţi trage corect linie. După aproximativ 40 de zile de hoinărit prin Banat, Muntenia,Dobrogea, Moldova, Ardeal şi Secuime aş putea scrie un roman.

Trăiască veloruţia şi vacanţa necovenţională. Povestea merge mai departe….

Comments (8)

VeloTurul României Bacău-Bâlea Cascadă

Zilele petrecute în Dobrogea m-au afectat din punct vedere fizic.  Pentru a putea ajunge acasă pe bicicletă aveam nevoie de câteva zile de pauză. Nu vroiam să forţez şi am decis să merg cu trenul până la Bacău unde m-am întâlnit cu Anton Duma care făcea ultimele pregătiri pentru Turul Europei.

Startul s-a dat din satul natal Valea Mare. Anton a reuşit să împărtăşească pasiunea pentru frumos şi unui consătean, Celestin. Împreună am plecat spre întâlnirea anuală a bicicliştilor care se desfăşoară la începutul lui august. Locul de întâlnire-i la poalele Transfăgăraşanului.

Din motive legate de siguranţă evit europenele şi pedalez pe drumuri secundare, judeţene, naţionale. Vroiam să simt atmosfera grupului şi am lăsat pentru câteva zile pretenţiile.

Când faci parte dintr-un grup ambiţia şi devotamentul e mai ridicat. Aceste lucruri sunt necesare pentru a putea parcurge distanţe lungi. Reuşeşti să-ti faci norma stabilită, dar nu mai ai timp să relaţionezi.

Mi-a plăcut, cât am fost singur, să schimb o vorbă cu cineva. Acuma totul s-a transformat într-o alergătură.

În Prima zi am ajuns la poalele pasului Oituz.

Înainte de monta cortul aveam nevoie de o baie rece şi râul Oituz mi-a oferit acest lucru. În general nu folosesc săpun, şampon când mă spăl într-un râu. Trebuie să rămâi ecologist şi atunci când eşti în contact cu natura.

Pasul Oituz-Târgul Secuiesc-Reci

Am decis ca în următoarea zi să ne întâlnim pe traseu şi să pedalăm fiecare în ritmul său (eu mai încet, Celestin şi Anton într-un ritm mai susţinut).  Prima oprire a fost în Târgul Secuiesc unde am mâncat cea mai bună supă cremă de fasole. Apoi am căutat într-un second ceva haine pentru biciclişti.

Seara am pus cortul la campingul din Reci unde am spălat rufele murdare.

Reci-Braşov-Codlea-Făgăraş (110)

În a 3-a zi am pedalat împreună până la Braşov. Eu aveam chef de vizitat şi stat iar Anton cu Celestin de alergat. După ce am admirat Piaţa Sfatului, Biserica Neagră şi o parte din centru mi-am propus să mă prindă noaptea la Făgăraş (noroc cu neamurile).

După 110 km făcuţi într-o zi m-am simţit anesteziat şi mergeam în reluare până la Cârtişoara. Efortul a fost răsplătit cu două zile de pauză şi relaxare într-un râu de munte.

Comments (4)

Traseul Cicloturistic al Dunării în România

Pentru a evita BĂRĂGANUL am scurtat distanţa Buzău-Călăraşi cu trenul. Anul acesta am pedalat foarte mult pe Traseul Cicloturistic al Dunării şi aveam datoria de a vedea aceasta rută şi în România (cât se poate că nu-i concurs).

La Ostrov am trecut cu bacul şi de acolo am luat Calea Constanţei pe bicicletă.  Pentru mine Dobrogea a rămas din prima clipă un tărâm al aventurii. Sate uitate de modernitate, ariditate ridicată în lipsa copacilor, dar peste toate astea domneşte liniştea. Aici mi-am dat seama că într-o expediţie de acest gen contează mai mult bucuria, speranţa şi libertatea.  Apusurile şi răsăriturile erau cele mai aşteptate momente din zi.

Mulţi m-au întreabat, da… noaptea unde dormi?
Vă prezint răspunsul sub forma unei experienţe memorabile.

Dromaderul şi măgarul vs Românul şi Turcul

Nu departe de satul Murfatlar am intrat în contact cu un vânzător de lebeniţă. Din vorbă în vorbă am ajuns şi la cazare. La discuţie a mai asistat un domn respectabil. Auzind că nu am unde să dorm extrem de bucuros mi-a oferit un loc la el în gheretă. Mai bine spus era prin apropiere o hală imensă cu numeroase pompe pentru irigaţii. După multe discuţii am aflat că paznicul e turc. Trebuie să mai clarific un lucru. La capitolul mâncare stăteam prost şi de multe ori pepenele era doi în unu (hrană şi apă). În consecinţă şi-a împărţit  mâncarea de fasole. Nu uitaţi că fiecare turc în Dobrogea are un măgar  şi un suflet bun. Seara a fost şi una muzicală. Camera pompelor a devenit sală de concerte pentru broaşte. De afară greierii susţineau puternic ritmul. Astfel de clipe îţi oferă şansa să cunoşti culturi străine până atunci.

De la Babadag înspre Constanţa liniştea dispare şi începe goana spre mare. Cum spuneam era vacanţă nu alergătură de la A-B şi pedalam extrem de relaxat.

La Constanţa m-am întâlnit cu Şerban de la Asociaţia Mare Nostrum (trebuie să-i mulţumesc pentru găzduire). Pe el îl ştiam din Tura Internaţională Bucureşti-Belgrad şi am fost bucuros să ne reîntâlnim.

Plecam spre Deltă cu gândul că o să revin într-o toamnă când liniştea se va reinstaura peste zonă. După Mamaia se continuă Euro Velo 6 prin satul Corbu (de aici se poate lua spre Gura Portiţei pe Grindul Chituc ).  În zona aceasta am prins cele mai ridicate temperaturi de până atunci, dar am tras până la cetatea Istria.

Dacă cu o zi înainte am avut probleme cu gradele ridicate din termometru ziua următoare a fost o altă încercare cu vânt din faţă. Efortul ridicat şi deshidratarea (am băut peste 5 litri de apă şi mă simţeam uscat) au făcut ca vacanţa în Deltă să se termine mai repede.

Cu o pauză de câteva zile de refacere treci peste asta ,dar cu portbagajul rupt nu-i aşa uşor. Şi în drum spre Lacul Razim (mi-au spus localnicii că se poate face baie) a picat la datorie unul din suporturi.  Atât de obosit mă simţeam încât am dormit cu sacul de dormit pe izolir.
Două zile mi-au mai trebuit (mai intra la spiţe suportul şi trebuia să-l readuc la normal) să ajung la Tulcea şi de aici la Galaţi cu autocarul .

La Galaţi m-am întâlnit cu un cicloturist francez care mergea la Tulcea, dar tot cu autocarul. Până la plecarea lui am stat la poveşti şi apoi am trecut cu BACUL( sunt mândru că am bon de casă special pentru bicicletă).

Aici am fost găzduit de Andrei (de la Asociaţia Stejarul Către Tineri). Mulţumesc celor de la Rotary Club BISTRIA NOSA că mi-au putut aranja o întâlnire cu cei de la Rotary Club Donaris (le mulţumesc şi lor pentru ajutorul financiar acordat).

După ce am remediat problema la Nea DAN (în glumă mi-a spus că nici când merge la peşti nu are atâta bagaj) am luat drumul Bacăului să mă întâlnesc cu Anton Duma.


Comments (1)

Danube by bike sau Bucureşti-Belgrad

Tipul acesta de tură-i pentru cei care vor să înveţe, cu adevărat, cicloturismul. Dacă nu ai experienţă e de recomandat să participi la astfel de manifestări. Există un site – http://www.ecf.com/3_1 –  care îţi pune la dispoziţie informaţii despre întâlnirile şi concursurile bicicliştilor din Europa.

În primă fază s-au făcut înscrieri pe http://www.danubebybike.eu/Din câte am observat s-a mers pe principiul primul venit, primul înscris.

Prim zi: Bucureşti-Bechet-Lim

Grupul format aproximativ din 200 de biciclişti (în general din Europa) au avut  stabilit ca loc de întâlnire piaţa de lângă Casa Poporului (pentru mulţi a fost cea mai hidoasă megalomanie văzută până atunci).

Pe o „vreme de beţie” cum ar spune Bacovia am pornit (marţi 23 iunie) cu autocarul din Bucureşti spre Bechet.

000 001 (3)

Bicicletele au fost aruncate în două TIR-uri (a avut de suferit vopseaua, câte un stop, o spiţă). De fiecare dată când mă uit la zgârietura de pe furcă îmi amintesc de expediţia Danube by bike. Aceste lucruri fac parte până la urmă din farmecul unei expediţii.

În lipsa hidrobicicletelor Dunărea a fost trecută cu bacul.

DUNAREA la BECHET

Prima zi – primul botezul.

Bucuros nevoie mare că am ajuns în ţara castraveţilor şi a mafioţilor nu mi-am făcut griji că vine ploaia. În general când dau ăştia cu duşul stau la dos, dar în situaţia de faţă trebuia să ajungem la hotelul din oraşul LIM (o fantomă comunistă cenuşie).

Botezul BULGARESC

Ziua 2:Lim-Vidim sau spre VIDIN cu viteza melcului

Traficul prin BULGARIA-i aproape inexistent pe Traseul Cicloturistic al Dunării. Cred că  situaţia-i  la fel în toată ţara.  Trecând peste starea asta apăsătoare creată de vremea ploioasă relaxarea-i pe primul plan într-o expediţie organizată.

VIDIN

Am un regret că nu am putut vizita  Cetatea Baba Vida din Vidin. Obişnuit cu monumentele abandonate din Balcani am crezut că-i deschisă veşnic cetatea(trona la intrare un lacăt).

Cetatea BABA VIDA

SINAGOGA

O zi bună începe cu un răsărit de soare.

Rasarit de soare la VIDIN

Recomand hotelul Anna Kristina din Vidin.În primul rând pentru cazarea, mâncarea şi ospitalitatea oferită. Din câte spuneau colegii la celelalte hoteluri situaţia nu a fost la fel. Şi de data aceasta norocul a fost de partea mea.

Ziua3: Vidin-Drobeta Turnu Severin

La 30 de km de Vidin e graniţa cu Serbia. Plecam din Bulgaria cu gândul că o să revin cu ocazia expediţiei BalcaniVeloTOUR2010.

SERBIA

Am pedalat în primă fază foarte puţin pe traseul stabilit din Serbia. Era prima zi când vedeam trei ţări în mai puţin de şase ore. Experienţa-i unică şi nu ai timp să te acomodezi că deja faci pasul într-o altă ţară.

Pe la  Porţile de Fier II am intrat în România. Ne aşteptau la graniţă oamenii în alb înarmaţi cu apă distilată. Cum ar spune un jurnalist, „măsuri extreme la graniţa României cu Serbia”.

Portile de FIER II

În Bulgaria respectiv Serbia securitatea a fost ridicată. În România doar o singură maşină de poliţie în faţă şi în rest haos. La noi nu sunt mafioţi ci doar cretini care habar nu au că-i Tură INTERNAŢIONALĂ. Spun asta în urma unui claxon strident venit din partea unui „meltean”.

Porţiunea dintre Drobeta Turnu Severin şi până la intrare în Serbia a fost fără escortă (MADE ÎN ROMANIA). S-a mers în şir indian cu TIR-urile în stânga. În semn de respect pentru cei care ne atenţionau zgomotos mai ridica semnul păcii câte un biciclist (degetul mijlociu).

Cea mai frumoasă parte din traseu rămâne  zona numită, Dunărea la Cazane. Vreau să mai refac bucata  această din traseu anul viitor. Peisajele sunt minunate şi îmi pare rău că nu am fost singur. Aş fi pedalat mai mult pe lângă bicicletă să simt mai bine atmosfera.

000 001 (118)

Belgrad

Întâlnirea cu ceilalţi cicloturişti (din traseul Budapesta-Belgrad) a însemnat, pentru mine,  împlinirea unui vis. Cel mai impresionant Marş al Bicicliştilor de până atunci. Am mai luat parte la astfel de manifestări similare în trecut (prin Cluj, Bucureşti, Balaton), dar aici a avut un alt impact. Să blocheze 500 de biciclişti o arteră importantă din Belgrad nu se întâmplă în fiecare zi.

BELGRAD - Marsul BICICLISTILOR

Finalul evenimentului a fost unul incendiar. S-a dansat până la epuizare pe muzică tradiţională sârbească (un fel de taraf/fanfară). Ne vedem prin 2010 când sperăm că va mai fi o astfel de mişcare.

PAUZA

P.S: 1.Daca am fost neclar pe alocuri vă invit să vedeţi siteul oficial unde povestea-i mai clară.

http://danubebybike.eu/blog/route-2.html

http://www.danubebybike.eu/index.php?id=409&tx_sksimplegallery_pi1[id]=5&tx_sksimplegallery_pi1[backpid]=409

Comments (5)

50% pe două roţi restul cu CFR-ul.

La sfârşitul lui august 2008 a fost în zona Lăpuşului o tabără de “Mândre Arte”. Din cauza transportului (cu trenul până la Dej, cu autocarul spre Târgu Lăpuş şi restul drumului cu ia-mă nene) am hotărât să merg pe două roţi. Pentru şoferi varianta cea mai bună, rapidă şi la-ndemână e ruta Bistriţa-Beclean-Dej-Târgu-Lăpuş. Pentru “montaniarzi” pe diagonală.


Prima zi
Am plecat în scurta aventură cu mici defecţiuni (doar un braţ de la ambele frâne funcţiona, schimbătorul spate cu întârziere schimba, roata pe spate avea un mic joc). Trecând peste toate dificultăţile mi-am propus în dimineaţa plecării (5.30) să ajung pe seară în Târgu Lăpuş (mai puţin de 100 de km). Primul hop a apărut la câţiva km de casă, un deal care forţa puţin încălzirea.
Odată ajuns în “Dealul Târgului” cobori cu viteză spre aşezarea săsească Dumitra. Te desparţi de drumul ce leagă Bistriţa de Năsăud la intrarea în localitatea Cepari. Un indicator ruginit îţi arată-Nimigea-şapte kilometri. Înainte de Nimigea treci prin localitatea de baştină a academicianului Iulian Marţian şi observi că nu s-a schimbat prea mult de la 1900 încoace. Gara din Nimigea îţi spune că ai dat de civilizaţie-asfalt.

Coborârea de circa 2 km care leagă Piatra de Chiuza mi-a mărit moralul. Pentru a ajunge la Spermezeu aveam două variante (una scurtă şi una lungă). Soluţia ineficientă pentru mine era pe la Beclean-Uriu-Căianu Mic vreo 30 de km maxim. Adrenalina urca odată cu descoperirea scurtăturii (Chiuza-Dumbrăviţa 3 km), păşune, noroi…offroad frate.

De la Spermezeu şi până la Târlişua calitatea asfaltului e bună şi singura dificultate apare înainte de a intrat în localitate-2 km fără asfalt. La doi ani distanţă Târlişua îşi revine, puţine case încă mai păstrează urmele dezastrului.

Pe hartă nu există legătura dintre Agrieşel şi Suciu de Sus (pasul ce leagă Ardealul de Maramureş). Drumul e bine pietruit şi m-am tot gândit de ce nu-i trecut. Peisajul e superb. Culmi împădurite, fâneţe semeţe, o libertate nepermisă (porci, cai şi alte animale pasc în voie). Lăsând în urmă un apus de neuitat am coborât cu vânt din faţă în Ţara Lăpuşului. Natura împarte plăcerile în mod egal; o stână cu dulăi paşnici, o ceată de puşti cu pipa în gură păzesc o turmă de bivoli şi câteva vaci-finalul unei zile frumoase.

Cazarea nu a ridicat probleme, la prima casă am fost primit. De la vecinu am primit lapte şi multe întrebări (dacă aparţin unei confesiuni, de ce sunt singur,unde merg,de unde vin).
A doua zi
M-am trezit cu un chef nebun de pedalat. Vântul sufla încet ,dar sigur. Temperatura-una suportabilă. Eram sigur la ora decolării (11) că ajung în tabără mai devreme de 16 (mai aveam de pedalat vreo 30 de km).
Primul deal nu a ridicat probleme. Creştea viteza moralului odată cu intrarea în Tâgu Lăpuş. Am ajuns la concluzia că îi frate de suferinţă cu Nagasaki,Hiroshima , Guernica şi alte oraşe bombardate.Autorul dezastrului în această localitate-industrializarea forţată.

Am parcat bicicleta cu frică în faţa singurului mare market din oraş – Plus. Într-un minut aveam în mână două pateuri şi bucuria că bipedul nu a făcut paşi. Consultând harta am ajuns la concluzia că trebuie să ajung în localitatea Copalnic Mănăştur si de acolo spre Preluca.
Al doilea deal nu l-am putut urca pe bicicletă. Motivul: vânt din faţă.  Aproape de vârf am zărit în spate doi cicloturişti, pedalau fără probleme. După câteva secunde mi-am dat seama că sunt români(în primă fază mă întrebam în ce limbă să-i abordez). Punct final şi pentru ei, Preluca. Urma o vale şi evident am ambalat la maxim motoarele. La intrarea în Copalnic Mănăştur eram deja ieşit din grafic (ora 16).

Al treilea deal. Pentru un biciclist căţărarea (spre Dealul Corbului) poate fi descrisă într-un cuvânt, criminală. 12 de kilometri pe un drum jumătate asfaltat, jumătate pietruit şi restul lovit de soartă. După trei ore de urcat admiram apusul, număram până la infinit şi savuram ultimul litru de apă.

Într-un final am ajuns în tabără(20.30). Şapte zile bicicleta a avut parte de soare şi câteva reglaje. După distracţie a venit şi vremea decolării.

A 3-a zi, din nou la pedalat.
Mi-am propus să fac o scurtă tură până la Sighet. Multe voci (presupun avizate) nu mă vedeau capabil să urc Cavnicul. În general merg pe sistemul, dacă x spune că-i greu eu trebuie să mă conving că-i adevărat. Am reuşit în ziua trei să văd câteva biserici din patrimoniul UNESCO (Şurdeşti) şi să urc fără probleme Cavnicul. Zona la prima vedere pare o bucată de brânză tăiată de un copil isteric, în rest oameni primitori prinşi în banalul cotidian. Cazarea din fericire s-a rezolvat la prima casă. Am montat cortul, am fotografiat apusul şi-n final am visat frumos la +10 grade.

A 4-a zi, o zi frumoasă.

Un indicator ruginit arăta Sighet 40 de km. Adevăratul Cavnic şi-a arătat blazonul în vârf, pantă mare, pajişti golaşe şi o şosea care timp de câteva zile face parte din Raliul Maramureşului. Prima oprire a fost la biserica din Budeşti (era în restaurare).

„Staţiunea de interes local Ocna Şugatag”(asta scrie pe tabla de la intrare şi ieşire) din punctul meu de vedere  e locul perfect pentru pensionari. A fost o zi bună, până la Sighet am coborât-nici urmă de deal.

Cazarea. În primă fază am primit multe refuzuri, motivul nici până azi nu-i foarte clar. În final o doamnă mi-a oferit un loc în livadă, o masă caldă, legume, fructe. Mi-am dat seama-după consultarea hărţii-că trecerea prin Pasul Şetref e imposibilă pentru mine (oboseala începea să câştige teren). Soluţia. Restul traseului cu CFR-ul.

A 5-a zi
Am  vrut să revăd Muzeul Satului Maramureşean, Memorialul şi puţin oraşul (în clasa a 10-a cele trei au fost văzute în mai puţin de trei ore, atunci eram cu şcoala prin Maramureş). De la gară am aflat că am tren până la Beclean şi de acolo Clujeanul mă salvează.  Trebuia să mă reîntorc şi spre uimirea mea nu am întâmpinat probleme. A fost singura cazare unde am simţit căldura gazdelor şi bucuria de a avea un musafir.
Final de poveste.
Jumătate din bugetul destinat vacanţei a ajuns la CFR (16 lei biletul ,10 lei la naş). Nu am negociat suma, faţa de milog te implora să bagi adânc mâna în buzunar. După experienţa asta am jurat că nu voi mai da nimic la naş. În orice împrejuare cumpăr bilet şi spun calm NU AM BANI DOMNULE.

Bilanţ
Lungime-aproximativ 300 de km.

Durata (2 zile Bistriţa-Târgu Lăpuş-Dealul Corbului şi alte 2 zile până la Sighet).

Pene de cauciuc-zero.
Altitudinea maximă în pasul Cavnic.

Buget-50 de lei.

P.S: În luna ianuarie 2009 am făcut o proiecţie foto. cu această tură. Mulţumesc ziarelor (Clujeanul, Făclia, Cluj Expres) care şi-au datoria de a promova evenimentul



Comments (1)