Posts Tagged Bistrita

Tăşuleasa Social – locul unde voluntariatul se învaţă

Accept în ultima vreme mai toate invitaţiile primite de la Tăşuleasa SOCIAL.

După două zile de teorie aveam nevoie de practică. Dezvoltarea pragmatismului face parte din farmecul voluntariatului.

Punerea ideilor în aplicare

Locul unde a avut loc acţiunea-i Pădurea din Şes de la Orheiul Bistriţei. Tema atestatului din clasa a 12-a a fost această arie protejată. Pentru prima dată ştiam de gravitatea situaţiei.

Zona amintită adăposteşte diferite specii de stejar şi gorun, dar autenticitatea-i dată de laleaua pestriţă.  Din cauza păşunatului excesiv regenerarea pădurii nu se produce. La prima vedere parcă totul pluteşte. Impresia-i dată de numărul semnificativ al arborilor trecuţi de 60-80 de ani.

Covor de Toamnă

Conştientizarea. Asta-i partea frumoasă a unei astfel de acţiuni. Ajuns la faţa locului îţi dai seama că trebuie să opreşti într-un fel declinul. Voluntarii prezenţi au avut două oportunităţi. Să planteze puieţi de stejar ori să adune gunoaiele lăsate în urmă de grătărişti.

Două tabere, cu-n puternic elan muncitoresc, şi-au stabilit ca obiectiv să facă treabă. Mare parte din cei adunaţi la eveniment au ales să pună cu verdele-n sus un copăcel. În schimb eu am luat pulsul gunoaielor.

După acţiunea de ecologizare nu mi-a venit să cred că am în sac sute de doze.  Când am văzut covorul toamnei mai curat mi-am dat seama că nu am muncit degeaba. Trebuie să mulţumesc grătăriştilor că au avut, totuşi, bunul simţ să turtească dozele. Ocupă mai puţin spaţiu în saci dacă sunt presate în prealabil.

Dovada

Cum spuneam într-un articol anterior, trebuie să ne implicăm în rezolvarea problemele de lângă noi. În consecinţă am intrat şi pe frontul puieţilor. Am săpat, am plantat şi în urmă am lăsat cu bucurie un stejar.

Cu verdele-n sus

Finalul evenimentului

După o masă copioasă oferită de organizatori desertul a fost unul cultural. În primă fază Alexandru Tomescu a susţinut un recital la vioară cu note din Bach.

Spatiul de expunere

Alexandru Tomesc

Actul artistic primeşte un alt înţeles atunci când e reprezentat într-un spaţiu neconvenţional. Spun asta în urma vizionării expoziţiei lui Cosmin Bumbuţ. Folosind ca spaţiu de expunere copacii farmecul expoziţiei a crescut.

Expozitia

E de apreciat faptul că acţiunea a avut sprijinul persoanelor publice. Amintesc aici pe Marcel Iureş, Cosmin Bumbuţ, Adrian Ciubotaru.

Indiferent de locul ocupat în societate important e modul prin care transmiţi  mai departe mesajul.

Anunțuri

Comments (2)

Despre Lucruri văzute şi trăite

În ultima vreme am participat la multe schimburi de idei şi ar fi normal să prezint lucrurile văzute şi trăite.

Pe blog nu mi-am prezentat încă oficial relaţia cu facultatea (motivul plecării în EUROPA a fost şi ăsta, plictiseala cronică de la cursuri şi seminarii) şi acuma urmează să-mi arăt simpatia (trebuie să recunosc că prea multă nu există).

La Studii Europene (CLUJ) cursul Europa-China e susţinut de Ovidiu Pecican (pe wikipedia puteţi să-i citiţi lunga activitate din sfera literară, publicistică, istorică…). Întâlnirile, în acest caz, sunt destul de atractive mai tot timpul. În sensul că pune accentul pe dialogul dintre profesor şi student (un adept al modelului humboldtian). Asta-i şi filosofia lui din câte am înţeles, cunoaşterea prin relaţionare. Cum temele de discuţie nu sunt clare schimbul de replici a coborât la un moment dat în sfera socială. Părerile se învârteau în jurul democraţiei participative şi modul prin care poate să mobilizeze populaţia.Voluntariatul până la urmă răspunde unei nevoi. În ciuda faptului că avem tendinţa să spunem că fiecare se descurcă cum poate. Pentru a cere un standard înalt de calitate trebuie să ne implicăm în problemele din jur. Ideile au fost susţinute de celebrele cazuri Roşia Montană respectiv Dracula Park. Două proiecte, în primă fază, aprobate de instituţiile statului. Mare noroc avem cu mobilizarea societăţii civile. Sunt momente când astfel de iniţiative trezesc conştiinţa colectivă.

***

Mai nou mi-am găsit un nouă provocare, un progam european de voluntariat. În consecinţă m-am înscris la ProVobis  – Centrul Naţional de Voluntariat din Cluj. Indiferent de problemele şi reticenţele pe care le întâmpin  merg mai departe în dezvoltarea personală.  Dificultăţile ar fi legate faptul că o serie de persoane încearcă să mă convingă cât de bine-i să mă dedic prezentului .  La 21 de ani m-am decis să mă pregătesc nu pentru prezent ci pentru viitor.

Revenind la ProVobis. În primă fază am spus că am fost chemat degeaba la cursul de voluntariat. Argumente aveam. Ceva similar am parcurs în 2006 la Tăşuleasa Social. Aproximativ cinci zile am fost iniţiat şi format în domeniul acesta. Totuşi mi-am dat seama că unele lucruri se învaţă pe parcurs. În sensul că nu ştiam că proiectele Danubius2009 respectiv VeloTUR ROMÂNIA sunt o formă de voluntariat pentru o idee. Rămân la simpla părere că cea mai bună lecţie se învaţă pe teren.

În concluzie. Teoria ca teoria, dar practica ne omoară. Că tot aduceam aminte de Tăşuleasa Social am avut ocazia să particip la o acţiune desfăşurată în judeţul Bistriţa-Năsăud (în pădurea unde mi-am făcut atestatul în clasa a 12-a).


Comments (3)

Generaţia ECO plantează nu vegetează

Etapa a 2-a de împăduriri a demonstrat că prin muncă voluntară se pot realiza proiecte îndrăzneţe. La o acţiune de acest  gen poate contează mai puţin numărul tinerilor (200) sau al copăceilor (8000). Important este până la urmă rezultatul. Oamenii să conştientizeze că împăduririle sunt necesare pentru un viitor verde.

P.S: Pentru persoanele care văd plantările, în continuare,  ca o muncă inutilă vreau doar să le spun, sunt bucuros că le dau de muncă drujbiştilor.

dsc05784

dsc05775

dsc05772

Lasă un comentariu

Cu verdele-n sus

Ora Pământului a fost sărbătorită de tinerii din Bistriţa cu plantări de copăcei.

De şase ani Tăşuleasa Social organizează ample acţiuni de ecologizare. Este singura asociaţie care se implică activ în viaţa eco. a judeţului.

Prima rundă de plantări au avut loc pe teritoriul comunei  Miceştii de Câmpie.

Campaniile de mediu au ca principal scop înţelegerea mesajului și formarea corectă a unei culturi eco.

Am rămas surprins că în această zonă patriotismul local e inexistent. Mă aşteptam să văd numeroşi săteni dornici să planteze un copăcel.

Nu îmi pot explica de ce profesorii cheamă elevii la împăduriri doar pe motivul că-i „scoatem la aer”.  Unele voci ar spune că sunt pe drumul conştientizării, dar fără o cultură eco. mesajul nu-i înțeles. Sunt sigur că pentru această categorie a fost prima şi ultima acţiune.

P.S: Palmele pline de bătături demonstrează că nu am privit prea mult gropile lăsate-n în urmă.

Comments (2)

50% pe două roţi restul cu CFR-ul.

La sfârşitul lui august 2008 a fost în zona Lăpuşului o tabără de “Mândre Arte”. Din cauza transportului (cu trenul până la Dej, cu autocarul spre Târgu Lăpuş şi restul drumului cu ia-mă nene) am hotărât să merg pe două roţi. Pentru şoferi varianta cea mai bună, rapidă şi la-ndemână e ruta Bistriţa-Beclean-Dej-Târgu-Lăpuş. Pentru “montaniarzi” pe diagonală.


Prima zi
Am plecat în scurta aventură cu mici defecţiuni (doar un braţ de la ambele frâne funcţiona, schimbătorul spate cu întârziere schimba, roata pe spate avea un mic joc). Trecând peste toate dificultăţile mi-am propus în dimineaţa plecării (5.30) să ajung pe seară în Târgu Lăpuş (mai puţin de 100 de km). Primul hop a apărut la câţiva km de casă, un deal care forţa puţin încălzirea.
Odată ajuns în “Dealul Târgului” cobori cu viteză spre aşezarea săsească Dumitra. Te desparţi de drumul ce leagă Bistriţa de Năsăud la intrarea în localitatea Cepari. Un indicator ruginit îţi arată-Nimigea-şapte kilometri. Înainte de Nimigea treci prin localitatea de baştină a academicianului Iulian Marţian şi observi că nu s-a schimbat prea mult de la 1900 încoace. Gara din Nimigea îţi spune că ai dat de civilizaţie-asfalt.

Coborârea de circa 2 km care leagă Piatra de Chiuza mi-a mărit moralul. Pentru a ajunge la Spermezeu aveam două variante (una scurtă şi una lungă). Soluţia ineficientă pentru mine era pe la Beclean-Uriu-Căianu Mic vreo 30 de km maxim. Adrenalina urca odată cu descoperirea scurtăturii (Chiuza-Dumbrăviţa 3 km), păşune, noroi…offroad frate.

De la Spermezeu şi până la Târlişua calitatea asfaltului e bună şi singura dificultate apare înainte de a intrat în localitate-2 km fără asfalt. La doi ani distanţă Târlişua îşi revine, puţine case încă mai păstrează urmele dezastrului.

Pe hartă nu există legătura dintre Agrieşel şi Suciu de Sus (pasul ce leagă Ardealul de Maramureş). Drumul e bine pietruit şi m-am tot gândit de ce nu-i trecut. Peisajul e superb. Culmi împădurite, fâneţe semeţe, o libertate nepermisă (porci, cai şi alte animale pasc în voie). Lăsând în urmă un apus de neuitat am coborât cu vânt din faţă în Ţara Lăpuşului. Natura împarte plăcerile în mod egal; o stână cu dulăi paşnici, o ceată de puşti cu pipa în gură păzesc o turmă de bivoli şi câteva vaci-finalul unei zile frumoase.

Cazarea nu a ridicat probleme, la prima casă am fost primit. De la vecinu am primit lapte şi multe întrebări (dacă aparţin unei confesiuni, de ce sunt singur,unde merg,de unde vin).
A doua zi
M-am trezit cu un chef nebun de pedalat. Vântul sufla încet ,dar sigur. Temperatura-una suportabilă. Eram sigur la ora decolării (11) că ajung în tabără mai devreme de 16 (mai aveam de pedalat vreo 30 de km).
Primul deal nu a ridicat probleme. Creştea viteza moralului odată cu intrarea în Tâgu Lăpuş. Am ajuns la concluzia că îi frate de suferinţă cu Nagasaki,Hiroshima , Guernica şi alte oraşe bombardate.Autorul dezastrului în această localitate-industrializarea forţată.

Am parcat bicicleta cu frică în faţa singurului mare market din oraş – Plus. Într-un minut aveam în mână două pateuri şi bucuria că bipedul nu a făcut paşi. Consultând harta am ajuns la concluzia că trebuie să ajung în localitatea Copalnic Mănăştur si de acolo spre Preluca.
Al doilea deal nu l-am putut urca pe bicicletă. Motivul: vânt din faţă.  Aproape de vârf am zărit în spate doi cicloturişti, pedalau fără probleme. După câteva secunde mi-am dat seama că sunt români(în primă fază mă întrebam în ce limbă să-i abordez). Punct final şi pentru ei, Preluca. Urma o vale şi evident am ambalat la maxim motoarele. La intrarea în Copalnic Mănăştur eram deja ieşit din grafic (ora 16).

Al treilea deal. Pentru un biciclist căţărarea (spre Dealul Corbului) poate fi descrisă într-un cuvânt, criminală. 12 de kilometri pe un drum jumătate asfaltat, jumătate pietruit şi restul lovit de soartă. După trei ore de urcat admiram apusul, număram până la infinit şi savuram ultimul litru de apă.

Într-un final am ajuns în tabără(20.30). Şapte zile bicicleta a avut parte de soare şi câteva reglaje. După distracţie a venit şi vremea decolării.

A 3-a zi, din nou la pedalat.
Mi-am propus să fac o scurtă tură până la Sighet. Multe voci (presupun avizate) nu mă vedeau capabil să urc Cavnicul. În general merg pe sistemul, dacă x spune că-i greu eu trebuie să mă conving că-i adevărat. Am reuşit în ziua trei să văd câteva biserici din patrimoniul UNESCO (Şurdeşti) şi să urc fără probleme Cavnicul. Zona la prima vedere pare o bucată de brânză tăiată de un copil isteric, în rest oameni primitori prinşi în banalul cotidian. Cazarea din fericire s-a rezolvat la prima casă. Am montat cortul, am fotografiat apusul şi-n final am visat frumos la +10 grade.

A 4-a zi, o zi frumoasă.

Un indicator ruginit arăta Sighet 40 de km. Adevăratul Cavnic şi-a arătat blazonul în vârf, pantă mare, pajişti golaşe şi o şosea care timp de câteva zile face parte din Raliul Maramureşului. Prima oprire a fost la biserica din Budeşti (era în restaurare).

„Staţiunea de interes local Ocna Şugatag”(asta scrie pe tabla de la intrare şi ieşire) din punctul meu de vedere  e locul perfect pentru pensionari. A fost o zi bună, până la Sighet am coborât-nici urmă de deal.

Cazarea. În primă fază am primit multe refuzuri, motivul nici până azi nu-i foarte clar. În final o doamnă mi-a oferit un loc în livadă, o masă caldă, legume, fructe. Mi-am dat seama-după consultarea hărţii-că trecerea prin Pasul Şetref e imposibilă pentru mine (oboseala începea să câştige teren). Soluţia. Restul traseului cu CFR-ul.

A 5-a zi
Am  vrut să revăd Muzeul Satului Maramureşean, Memorialul şi puţin oraşul (în clasa a 10-a cele trei au fost văzute în mai puţin de trei ore, atunci eram cu şcoala prin Maramureş). De la gară am aflat că am tren până la Beclean şi de acolo Clujeanul mă salvează.  Trebuia să mă reîntorc şi spre uimirea mea nu am întâmpinat probleme. A fost singura cazare unde am simţit căldura gazdelor şi bucuria de a avea un musafir.
Final de poveste.
Jumătate din bugetul destinat vacanţei a ajuns la CFR (16 lei biletul ,10 lei la naş). Nu am negociat suma, faţa de milog te implora să bagi adânc mâna în buzunar. După experienţa asta am jurat că nu voi mai da nimic la naş. În orice împrejuare cumpăr bilet şi spun calm NU AM BANI DOMNULE.

Bilanţ
Lungime-aproximativ 300 de km.

Durata (2 zile Bistriţa-Târgu Lăpuş-Dealul Corbului şi alte 2 zile până la Sighet).

Pene de cauciuc-zero.
Altitudinea maximă în pasul Cavnic.

Buget-50 de lei.

P.S: În luna ianuarie 2009 am făcut o proiecţie foto. cu această tură. Mulţumesc ziarelor (Clujeanul, Făclia, Cluj Expres) care şi-au datoria de a promova evenimentul



Comments (1)

Casele săseşti din Dumitra

Dacă treci prin satul Dumitra cu siguranţă întâlneşti urmele saşilor şi nepăsarea românilor.

Lasă un comentariu

Biserica Reformată din Şintereag

Lasă un comentariu

Older Posts »