Archive for Trăiască Veloruţia

VeloTurul României Bâlea Cascadă-Sighişoara-Praid-Reghin-Bistriţa

Pentru mine nu a fost o experienţă uimitoare adunarea            ciclism.ro . De la distanţă se putea vedea foarte bine că-i o sărbătoare a grătăriştilor de duminică.  Poate doar plecarea cicloturiştilor în ultima zi a mai salvat evenimentul.

La intrare în CÂRTIŞOARA (satul de unde Badea CÂRŢAN o păşit în lume) am întâlnit un grup de polonezi. Din câte am înţeles undeva prin Turcia vroiau să ajungă. Prietenul Andrei (cu el am pedalat în aprilie până la BALATON)  şi-ar fi schimbat planurile, dar în lipsă de bani o rămas pentru un mic tur al ţării. Cine n-ar vrea să facă parte dintr-o asemenea expediţie cu două cicloturiste la bord? Concluzia. Dacă nu eşti bine ancorat în realitate femeile astea îţi schimbă acul busolei.

Împreună cu Andrei respectiv Lucian şi Alina pe tandem am reuşit să ne realizăm un traseu comun. Mă simţeam obosit şi doream să cunosc mai bine atmosfera grupului.

Cârtişoara-Agnita-Sighişoara

Porţiunea aceasta rămâne unică prin satele săseşti ancorate încă-n trecut. Bisericile Fortificate, în schimb,  sunt într-o avansată stare de degradare şi progamele de reabilitare încă nu-şi fac simţită prezenţa. Pentru cei pasionaţi de istorie şi cultură recomand să  descopere farmecul regiunii.

La Sighişoara am dat peste alţi biciclişti tot pe tandem, împreună am pus corturile nu departe de cetate. A doua zi cei şase veloruţionişti au luat burgul la pas. Nu m-am putut bucura de vizită şi am decis să fac câteva poze. Un sentiment similar l-am avut  în tura din aprilie. Şi atunci cheful de văzut a murit în faşă spre final. Poate oboseala, poate moralul scăzut, dar  un lucru-i cert, vreau să revin.

Sighişoara-Sovata-Praid

Când faci parte dintr-un grup instinctul de turmă funcţionează la capacitate maximă. În mod normal nu aş fi pedalat pe europeanul ce leagă Sighişoara de Mureş, dar asta a fost decizia grupului. Ar fi fost un traseu pitoresc spre Odorheiul Secuiesc . De aici, pe drumul naţional, luam calea Praidului.

În ultimele zile o dat ăştia cu duşul într-o veselie şi efectele s-au văzut mai târziu. Dacă aş fi fost singur mă opream la primele semne de vreme rea într-un birt sătesc. Recomand să aveţi grijă cu duşurile reci. Dacă vrei să mergi mai departe sunt şanse mari să te epuizezi din punct vedere fizic şi psihic.

La campingul din Sovata hainele au rămas ude-n raniţă. A fost prima noapte când cortul meu a trebuit să treacă un test. Până aproape de răsărit vântul şi ploaia şi-a demonstrat vitejia. Ceilalţi colegi, în schimb, au întâmpinat ceva probleme. Intrând apa în cort s-au udat sacii de dormit, hainele şi echipamentul au plutit.  Cum stai cu moralul dimineaţa dacă te trezeşti în derivă?

Legat de ANDREI pot spune că-i pasionat de boschetăreală. A găsit în stilul lui caracteristic o frumoasă vilă interbelică părăsită. Un loc perfect pentru o noapte agitată.

La Praid din cauza sezonului musonic care şi-a intrat din nou în drepturi am decis să mă întorc acasă.

Experienţa din salină mi-a amintit de orele de chimie. Prima regulă a fost să nu gustăm din substanţe şi mi-am seama de ce. Toată ziua mâncarea, fructele şi apa au avut un gust sălciu.

Praid-Sovata-Reghin-Bistriţa

În acest VeloTUR am pedalat pe numeroase drumuri. Bucata ce leagă Sovata de Reghin se înscrie în rutele recomandate pentru cei pasionaţi de drumeţii. Valea Nirajului mi-a demonstrat că mai avem încă peisaje ancorate-n trecut.Atras de profunzimea  peisajului am pus cortul la Mustang Camping . Rămâne pentru mine cel mai frumos şi liniştit camping din România.

A doua zi mă gândeam dacă pot trage o concluzie după experienţa avută.

Vacanţa eco 2009 e unică prin faptul că am putut cunoaşte mai bine pulsul ţării. De la firul ierbii poţi trage corect linie. După aproximativ 40 de zile de hoinărit prin Banat, Muntenia,Dobrogea, Moldova, Ardeal şi Secuime aş putea scrie un roman.

Trăiască veloruţia şi vacanţa necovenţională. Povestea merge mai departe….

Anunțuri

Comments (8)

VeloTurul României Bacău-Bâlea Cascadă

Zilele petrecute în Dobrogea m-au afectat din punct vedere fizic.  Pentru a putea ajunge acasă pe bicicletă aveam nevoie de câteva zile de pauză. Nu vroiam să forţez şi am decis să merg cu trenul până la Bacău unde m-am întâlnit cu Anton Duma care făcea ultimele pregătiri pentru Turul Europei.

Startul s-a dat din satul natal Valea Mare. Anton a reuşit să împărtăşească pasiunea pentru frumos şi unui consătean, Celestin. Împreună am plecat spre întâlnirea anuală a bicicliştilor care se desfăşoară la începutul lui august. Locul de întâlnire-i la poalele Transfăgăraşanului.

Din motive legate de siguranţă evit europenele şi pedalez pe drumuri secundare, judeţene, naţionale. Vroiam să simt atmosfera grupului şi am lăsat pentru câteva zile pretenţiile.

Când faci parte dintr-un grup ambiţia şi devotamentul e mai ridicat. Aceste lucruri sunt necesare pentru a putea parcurge distanţe lungi. Reuşeşti să-ti faci norma stabilită, dar nu mai ai timp să relaţionezi.

Mi-a plăcut, cât am fost singur, să schimb o vorbă cu cineva. Acuma totul s-a transformat într-o alergătură.

În Prima zi am ajuns la poalele pasului Oituz.

Înainte de monta cortul aveam nevoie de o baie rece şi râul Oituz mi-a oferit acest lucru. În general nu folosesc săpun, şampon când mă spăl într-un râu. Trebuie să rămâi ecologist şi atunci când eşti în contact cu natura.

Pasul Oituz-Târgul Secuiesc-Reci

Am decis ca în următoarea zi să ne întâlnim pe traseu şi să pedalăm fiecare în ritmul său (eu mai încet, Celestin şi Anton într-un ritm mai susţinut).  Prima oprire a fost în Târgul Secuiesc unde am mâncat cea mai bună supă cremă de fasole. Apoi am căutat într-un second ceva haine pentru biciclişti.

Seara am pus cortul la campingul din Reci unde am spălat rufele murdare.

Reci-Braşov-Codlea-Făgăraş (110)

În a 3-a zi am pedalat împreună până la Braşov. Eu aveam chef de vizitat şi stat iar Anton cu Celestin de alergat. După ce am admirat Piaţa Sfatului, Biserica Neagră şi o parte din centru mi-am propus să mă prindă noaptea la Făgăraş (noroc cu neamurile).

După 110 km făcuţi într-o zi m-am simţit anesteziat şi mergeam în reluare până la Cârtişoara. Efortul a fost răsplătit cu două zile de pauză şi relaxare într-un râu de munte.

Comments (4)

Dobrogea cu apusurile si rasaturile sale

Comments (8)

Traseul Cicloturistic al Dunării în România

Pentru a evita BĂRĂGANUL am scurtat distanţa Buzău-Călăraşi cu trenul. Anul acesta am pedalat foarte mult pe Traseul Cicloturistic al Dunării şi aveam datoria de a vedea aceasta rută şi în România (cât se poate că nu-i concurs).

La Ostrov am trecut cu bacul şi de acolo am luat Calea Constanţei pe bicicletă.  Pentru mine Dobrogea a rămas din prima clipă un tărâm al aventurii. Sate uitate de modernitate, ariditate ridicată în lipsa copacilor, dar peste toate astea domneşte liniştea. Aici mi-am dat seama că într-o expediţie de acest gen contează mai mult bucuria, speranţa şi libertatea.  Apusurile şi răsăriturile erau cele mai aşteptate momente din zi.

Mulţi m-au întreabat, da… noaptea unde dormi?
Vă prezint răspunsul sub forma unei experienţe memorabile.

Dromaderul şi măgarul vs Românul şi Turcul

Nu departe de satul Murfatlar am intrat în contact cu un vânzător de lebeniţă. Din vorbă în vorbă am ajuns şi la cazare. La discuţie a mai asistat un domn respectabil. Auzind că nu am unde să dorm extrem de bucuros mi-a oferit un loc la el în gheretă. Mai bine spus era prin apropiere o hală imensă cu numeroase pompe pentru irigaţii. După multe discuţii am aflat că paznicul e turc. Trebuie să mai clarific un lucru. La capitolul mâncare stăteam prost şi de multe ori pepenele era doi în unu (hrană şi apă). În consecinţă şi-a împărţit  mâncarea de fasole. Nu uitaţi că fiecare turc în Dobrogea are un măgar  şi un suflet bun. Seara a fost şi una muzicală. Camera pompelor a devenit sală de concerte pentru broaşte. De afară greierii susţineau puternic ritmul. Astfel de clipe îţi oferă şansa să cunoşti culturi străine până atunci.

De la Babadag înspre Constanţa liniştea dispare şi începe goana spre mare. Cum spuneam era vacanţă nu alergătură de la A-B şi pedalam extrem de relaxat.

La Constanţa m-am întâlnit cu Şerban de la Asociaţia Mare Nostrum (trebuie să-i mulţumesc pentru găzduire). Pe el îl ştiam din Tura Internaţională Bucureşti-Belgrad şi am fost bucuros să ne reîntâlnim.

Plecam spre Deltă cu gândul că o să revin într-o toamnă când liniştea se va reinstaura peste zonă. După Mamaia se continuă Euro Velo 6 prin satul Corbu (de aici se poate lua spre Gura Portiţei pe Grindul Chituc ).  În zona aceasta am prins cele mai ridicate temperaturi de până atunci, dar am tras până la cetatea Istria.

Dacă cu o zi înainte am avut probleme cu gradele ridicate din termometru ziua următoare a fost o altă încercare cu vânt din faţă. Efortul ridicat şi deshidratarea (am băut peste 5 litri de apă şi mă simţeam uscat) au făcut ca vacanţa în Deltă să se termine mai repede.

Cu o pauză de câteva zile de refacere treci peste asta ,dar cu portbagajul rupt nu-i aşa uşor. Şi în drum spre Lacul Razim (mi-au spus localnicii că se poate face baie) a picat la datorie unul din suporturi.  Atât de obosit mă simţeam încât am dormit cu sacul de dormit pe izolir.
Două zile mi-au mai trebuit (mai intra la spiţe suportul şi trebuia să-l readuc la normal) să ajung la Tulcea şi de aici la Galaţi cu autocarul .

La Galaţi m-am întâlnit cu un cicloturist francez care mergea la Tulcea, dar tot cu autocarul. Până la plecarea lui am stat la poveşti şi apoi am trecut cu BACUL( sunt mândru că am bon de casă special pentru bicicletă).

Aici am fost găzduit de Andrei (de la Asociaţia Stejarul Către Tineri). Mulţumesc celor de la Rotary Club BISTRIA NOSA că mi-au putut aranja o întâlnire cu cei de la Rotary Club Donaris (le mulţumesc şi lor pentru ajutorul financiar acordat).

După ce am remediat problema la Nea DAN (în glumă mi-a spus că nici când merge la peşti nu are atâta bagaj) am luat drumul Bacăului să mă întâlnesc cu Anton Duma.


Comments (1)

Veloturul României la 700 de km

Din Belgrad (aici puteţi vedea motivul pentru care am pornit din capitala Serbiei, https://victorperdevara.wordpress.com/2009/06/29/danube-by-bike-sau-bucuresti-belgrad/) m-am îndreptat spre NAIDEŞ.

Veloturul României sau întoarcerea acasă pe două roţi

Primele cuvinte primite de la vameşi se refereau la talibani (să am grijă să nu fiu furat, atacat…)şi cum de umblu singur.Am plecat extrem de relaxat  spre Oraviţa pentru că ştiam să evit zonele cu probleme. Face parte din lecţia de supravieţuire pe care o înveţi zi de zi. Să nu campezi în sate sau oraşe. Dacă eşti primit într-o curte atunci singuranţa-i mai mare. Într-o pauză de cumpărături la supermarket roagă-l pe paznic să se uite de bicicletă.

Urcarea de peste 15 km (din centrul oraşului începe şi se termină sus la cucurigu unde nu vezi nimica din cauza brazilor) a fost o grea încercare. Panta depăşeşte în multe locuri 10%. Ritmul susţinut te epuizează în multe situaţii. Trebuie pus accentul pe relaxare. Partea faină-i că efortul e răsplătit cu o lungă coborâre. Moralul revine la normal când adrenalina şi nebunia tinde spre nirvana.

Înainte de Paralela 45 (locul unde am surprins cea mai impresionantă cascadă) treci pe lângă Lucrarea de Doctorat a Elenei Ceauşescu, CRIVINA. Familia unde am stat o noapte mi-a povestit cu groază despre dezastrul ecologic produs timp de cinci ani în zonă (miei născuţi cu malformaţii, brazi care se uscau foarte repede) . „Noroc că s-a oprit la timp” asta a fost vorba multor locuitori.

După Bozoviciu (se vroia în perioada împuşcatului să fie oraş, dar bine că a rămas un sat ancorat în trecut) se află celebra Vale a Rudăriei din satul Eftimie Murgu. O adevărată bijuterie a tehnici care încă mai funcţionează. Nu-i doar un simplu muzeu. Aceste mori fac parte din viaţa oamenilor.

Fiind vreme de ploaie  am reuşit să găsesc pe cineva care să mă primească în casă (în lipsa unei pensiuni  întrebi unde-i de indicat să montezi cortul). A fost o bună alegere că toată noaptea a plouat. În situaţia de faţă dimineaţa te apucă depresia. Trebuie să aştepţi minute bune până se usucă foaia de cort, dar asta face parte din farmecul wild campingului.

Din Eftimie Murgu am plecat spre Herculane.Vântul din faţă, temperatura ridicată  urmată apoi de umiditate crescută îţi testau nivelul de suportabilitate. Mi-am amintit de chinul din aprilie.Şi atunci m-am luptat cu vântul puternic din faţă şi atunci câteva zile.

După ce am pus cortul la Campingul Hercules am plecat să văd staţiunea, să fac o baie ca pensionarii , să gust apa cu propietăţi terapeutice. Pe scurt se poate spune că am fost cobai.

Urcarea spre Godeanu, din Băile Herculane, rămâne unică prin frumuseţea Parcului. Chiar dacă a fost e etapă scurtă de 45 de km cu foarte multe sus/josuri a meritat efortul. Pe bucata asta m-a întrebat o mamaie, da…de-a cui eşti? Greu tare-i să-i explici că stai peste câteva dealuri  prin Ardeal nu departe de Maramureş. M-am mulţumit să-i facă o poză şi să-i spun că sunt român.

În drumul ce leagă Baia de Aramă de Târgu Jiu sunt foarte multe obiective turistice (Padeşul lui Tudor Vladimirescu, Mănăstirea Tismana, Casa Memorială a lui Constantin Brâncuşi). Nu evitaţi monumentele enumerate pentru că aveţi ce vedea. Din punctul meu de vedere pentru a înţelege mai bine sculpturile lui Brâncuşi trebuie să vezi izvorul de inspiraţie, Hobiţa şi împrejurimile.

La Tismana am stat la poveşti cu o familie de rulotişi germani care slavă cerului nu aveau idei SF despre ţara noastră. Chiar dacă erau pentru prima dată în România şi-au făcut o impresie bună. O fază amuzantă de reamintit. Pe hărţile lor apărea parcarea din faţa mănăstirii drept camping. Cei drept că buda-n sine era la standarde europene.

Pentru mine agitaţia se traduce prin sufocare.

La Târgu JIU Nimerisem tocmai în timpul unui festival  şi mă simţeam ca maimuţa pe litoral. În consecinţă am făcut câteva poze  şi am plecat din Târgu JIU cu speranaţa că data viitoare o să fie un moment mai prielnic de vizitare.

Spre Râmnicu Vâlcea puteam merge pe şoseau principală, dar traficut sufocant nu-ţi oferă decât nervi, oboseala şi regrete. La  recomandarea lui Radu Mititean am pedalat prin  Oltenia Subcarpatică ( Novaci, Baia de Fier, Polovragi). Drumul în mare parte intră în categoria celor judeţene (prost întreţinute). Fotografiile surprinse, în schimb, demonstrează frumuseţea peisajului.

Ajuns la Râmnicu Vâlcea m-am întâlnit cu  Bârlan Florin de la Clubul Rotary  care mi-a înmânat materialele primite de la sponsori (Rotary Club Bistriţa Nosa).  Am mai schimbat o vorbă cu Ion Preoţescu (pasionat de cicloturism în trecut şi în prezent de caiac). În final am campat la Ostroveni, cel mai mizerabil camping. Aici cuvintele respect, curăţenie şi civilizaţie fac parte dintr-o altă poveste (mai europeană). Data viitoare mă duc la primul HOTEL BOSCHET-COCHET (varianta românească de wild camping) de lângă Vâlcea. Acolo am parte măcar de linişte.

Traseul a continuat apoi prin Curtea de Argeş unde am vizitat lucrarea lui Manole (am uitat să întreb unde-i Ana zidită ). Trans-ul (măreţia lui atrage numeroşi cicloturişti) fiind aproape m-am întâlnit cu un cicloturist olandez care făcea o expediţie lungă (până în China cu întoarcere acasă prin America). Aşa-i când omul se plictiseşte şi are chef de avenTURĂ.

Dacă pâna acuma gradul de dificultate a fost acceptabil a urmat distracţia pe porţiunea Curtea de Argeş-Câmpulung Muscel.

Au fost şase sus/josuri incredibile care mi-au pus la grea încercare psihicul. Pantele în unele cazuri depăşeau 10% , dar coborârile rapide au compensat timpul alocat urcării.  Seara am dormit în curtea Mănăstirii Negru Vodă din Câmpulung Muscel .  E foarte fain locul de întins cortul. Vorbeşti cu un călugăr dacă poţi să dormi. Dacă dă semne că nu se poate spui că laşi buletinul. Că nu am unde să fug. Sunt om serios. Apelând la diferite fraze bine construite poţi câştiga repede teren.

Coborârea până la Târgovişte a mai ridicat moralul afectat de căldura, de urcările lungi. Fiind puţin obosit am făcut o pauză de două zile. În timpul acesta am vizitat oraşul şi împrejurimile.

Pentru a ajunge la Buzău sunt două variante. Prima-i pe ruta Piteşti-Buzău şi a 2-a pe la Moreni-Băicoi-Vălenii de Munte şi de aici ajungi la drumul ce leagă Buzăul de Braşov. Pare mai lungă ultima variantă, dar nu ai probleme cu traficul greu. Alegând această variantă am văzut Micul Trianon, Casa Memorială „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, Vulcanii Noroioşi şi multe peisaje care mi-au adus amintiri de neuitat.

Comments (2)

Danube by bike sau Bucureşti-Belgrad

Tipul acesta de tură-i pentru cei care vor să înveţe, cu adevărat, cicloturismul. Dacă nu ai experienţă e de recomandat să participi la astfel de manifestări. Există un site – http://www.ecf.com/3_1 –  care îţi pune la dispoziţie informaţii despre întâlnirile şi concursurile bicicliştilor din Europa.

În primă fază s-au făcut înscrieri pe http://www.danubebybike.eu/Din câte am observat s-a mers pe principiul primul venit, primul înscris.

Prim zi: Bucureşti-Bechet-Lim

Grupul format aproximativ din 200 de biciclişti (în general din Europa) au avut  stabilit ca loc de întâlnire piaţa de lângă Casa Poporului (pentru mulţi a fost cea mai hidoasă megalomanie văzută până atunci).

Pe o „vreme de beţie” cum ar spune Bacovia am pornit (marţi 23 iunie) cu autocarul din Bucureşti spre Bechet.

000 001 (3)

Bicicletele au fost aruncate în două TIR-uri (a avut de suferit vopseaua, câte un stop, o spiţă). De fiecare dată când mă uit la zgârietura de pe furcă îmi amintesc de expediţia Danube by bike. Aceste lucruri fac parte până la urmă din farmecul unei expediţii.

În lipsa hidrobicicletelor Dunărea a fost trecută cu bacul.

DUNAREA la BECHET

Prima zi – primul botezul.

Bucuros nevoie mare că am ajuns în ţara castraveţilor şi a mafioţilor nu mi-am făcut griji că vine ploaia. În general când dau ăştia cu duşul stau la dos, dar în situaţia de faţă trebuia să ajungem la hotelul din oraşul LIM (o fantomă comunistă cenuşie).

Botezul BULGARESC

Ziua 2:Lim-Vidim sau spre VIDIN cu viteza melcului

Traficul prin BULGARIA-i aproape inexistent pe Traseul Cicloturistic al Dunării. Cred că  situaţia-i  la fel în toată ţara.  Trecând peste starea asta apăsătoare creată de vremea ploioasă relaxarea-i pe primul plan într-o expediţie organizată.

VIDIN

Am un regret că nu am putut vizita  Cetatea Baba Vida din Vidin. Obişnuit cu monumentele abandonate din Balcani am crezut că-i deschisă veşnic cetatea(trona la intrare un lacăt).

Cetatea BABA VIDA

SINAGOGA

O zi bună începe cu un răsărit de soare.

Rasarit de soare la VIDIN

Recomand hotelul Anna Kristina din Vidin.În primul rând pentru cazarea, mâncarea şi ospitalitatea oferită. Din câte spuneau colegii la celelalte hoteluri situaţia nu a fost la fel. Şi de data aceasta norocul a fost de partea mea.

Ziua3: Vidin-Drobeta Turnu Severin

La 30 de km de Vidin e graniţa cu Serbia. Plecam din Bulgaria cu gândul că o să revin cu ocazia expediţiei BalcaniVeloTOUR2010.

SERBIA

Am pedalat în primă fază foarte puţin pe traseul stabilit din Serbia. Era prima zi când vedeam trei ţări în mai puţin de şase ore. Experienţa-i unică şi nu ai timp să te acomodezi că deja faci pasul într-o altă ţară.

Pe la  Porţile de Fier II am intrat în România. Ne aşteptau la graniţă oamenii în alb înarmaţi cu apă distilată. Cum ar spune un jurnalist, „măsuri extreme la graniţa României cu Serbia”.

Portile de FIER II

În Bulgaria respectiv Serbia securitatea a fost ridicată. În România doar o singură maşină de poliţie în faţă şi în rest haos. La noi nu sunt mafioţi ci doar cretini care habar nu au că-i Tură INTERNAŢIONALĂ. Spun asta în urma unui claxon strident venit din partea unui „meltean”.

Porţiunea dintre Drobeta Turnu Severin şi până la intrare în Serbia a fost fără escortă (MADE ÎN ROMANIA). S-a mers în şir indian cu TIR-urile în stânga. În semn de respect pentru cei care ne atenţionau zgomotos mai ridica semnul păcii câte un biciclist (degetul mijlociu).

Cea mai frumoasă parte din traseu rămâne  zona numită, Dunărea la Cazane. Vreau să mai refac bucata  această din traseu anul viitor. Peisajele sunt minunate şi îmi pare rău că nu am fost singur. Aş fi pedalat mai mult pe lângă bicicletă să simt mai bine atmosfera.

000 001 (118)

Belgrad

Întâlnirea cu ceilalţi cicloturişti (din traseul Budapesta-Belgrad) a însemnat, pentru mine,  împlinirea unui vis. Cel mai impresionant Marş al Bicicliştilor de până atunci. Am mai luat parte la astfel de manifestări similare în trecut (prin Cluj, Bucureşti, Balaton), dar aici a avut un alt impact. Să blocheze 500 de biciclişti o arteră importantă din Belgrad nu se întâmplă în fiecare zi.

BELGRAD - Marsul BICICLISTILOR

Finalul evenimentului a fost unul incendiar. S-a dansat până la epuizare pe muzică tradiţională sârbească (un fel de taraf/fanfară). Ne vedem prin 2010 când sperăm că va mai fi o astfel de mişcare.

PAUZA

P.S: 1.Daca am fost neclar pe alocuri vă invit să vedeţi siteul oficial unde povestea-i mai clară.

http://danubebybike.eu/blog/route-2.html

http://www.danubebybike.eu/index.php?id=409&tx_sksimplegallery_pi1[id]=5&tx_sksimplegallery_pi1[backpid]=409

Comments (5)

A 25 zi: Belgrad

Eram extrem de bucuros că am reuşit să ajung la BELGRAD pe bicicletă. Din punctul meu de vedere a fost cel mai ambiţios proiect realizat de mine. M-am pregătit mai mult psihic decât fizic pentru această  (aven)tură.

Ajuns în capitala Serbiei am avut o problemă cu ieşirea din oraş (doream să merg spre Pancevo). Cu harta în mână întrebam care-i direcţia. Era destul de greu să te faci înţeles. Eforturile au fost răsplătite. Am avut bucuria să cunosc o familie unde am stat câteva ore la poveşti. M-au chemat acasă unde am făcut un duş, am gustat din bătura tradiţională sârbească – COKTA.Trebuie să recunosc că  ospitalitatea sârbească-i  un lucru impresionat. A fost prima oară când sărbătoream ziua de naştere (9 mai) departe de casă

Iniţial vroiam să pun capăt traseului la Drobeta Turnu Severin, dar oboseala mi-a spus  să mă despart de Dunărea(mi-a fost tovarăş de drum multe zile). Fluviul şi împrejurimile sale au ceva special. Au transmis o energie pozitivă gândurilor mele. Nu eram trist pentru că ştiam că o să revin.

În ultimele momente din tură dromaderul (cum îmi place să-i spun bicicletei) a început să dea semne clare de oboseala. Cauciucul şi schimbătorul de viteze erau pe ducă. Dar, am strâns din dinţi şi am trecut graniţa pe bicicletă.

La final pot spune că startul şi finalul au fost  la TIMIŞOARA. Sunt multe de scris, dar las fotografiile să descrie mai bine ce vreau să zic.

Ajuns în capitala Banatului m-am urcat în primul tren spre Cluj.

 

Lasă un comentariu

Older Posts »