Archive for Generaţia Eco

“The Best Things in Life Are Free” (II)

Călătoritul cu stopul, dincolo de toată nebunia, are nişte etape pe care trebuie să le parcurgi. Vrei nu vrei se aplica urmatorul principiul: daca vrei sa-ti mearga bine, musai sa le respecti.

Etapa de pregătire

1. Stabilirea traseului. Am ales să plec de la Bistriţa spre Bucureşti pe varianta Târgu Mureş – Braşov – Bucureşti. Cunoşteam personal  locurile unde trebuia să stau la ocazie şi asta mi-a oferit un sentiment de siguranţă.  Atunci când experienţa nu mă ajută, consult site-urile de specialitate(http://hitchwiki.org, http://drumliber.ro/) şi îmi formez o imagine asupra situaţiei.

2. „Foile” de drum. Fiind o călătorie lungă mi-am printat doar 3 foi de drum  (MS-BV-BUC). Nu vroiam să merg din aproape în aproape. Pierzi foarte mult timp dacă accepți variante de compromis. 

Trebuia să mai adaug încă un aspect la punctul 2. E foarte important să le atragi atenția șoferilor în trafic. Mergând pe acest principiu am aplicat logoul ultimului album (”HAVE A NICE DAY”) pe fiecare foaie. 

3. ”Ranița”. Nici în caz de forță majoră nu apelez la troller.  ”Ranița de 60 l” e cea mai bună alegere pentru o călătorie. Pe timp de vară nu ai nevoie de foarte multe lucruri voluminoase. Totul trebuie să fie LIGHT. 

Ce am avut eu în raniță:

– 5 perechi de șosete subțiri

– o pereche de șosete groase (la nevoie)

– trusa de igienă personală

– un sac de panza pentru haine murdare

– o pereche de pantaloni trei sfert

– o pereche de pantaloni lungi

-5 tricouri

– 1 tricou cu maneca lunga

– 1 cardigan (la nevoie)

– pelerină de ploaie

– șapcă

– mâncare (nectarine, banane, cornulete homemade) si 2 l de apă plată

”brișcă” SWISS

lămpaș PETZL

– 2 cărți (Morarul care urla la lună de Arto Paasilina și America de Franz Kafka)

sâmbătă, 9 iulie

Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge

Din cauza emoțiilor am dormit iepurește.Într-un fel era și normală starea asta de neliniștite. Mă aștepta o provocare pe care nu o puteam bagateliza. Trebuia să dau totul din mine pentru a ajunge într-o zi la București.

La ora cinci m-am trezit cu soarele în față și cu gândul să ies cât mai repede din casă. După un mic dejun copios mi-am luat ranița în spate și am plecat în stația de bus. Am străbătut orașul cu un bus local pentru a ajunge la ieșirea spre Mureș.

Locul de stat la ocazie e în apropierea benzinăriei OMV de lângă PASARELĂ.  După niște calcule ochiometrice am ajuns la concluzia că  e bine să stau la ieșire din benzinărie.

Din cauza traficului fluent nu a fost ușor să găsesc o mașină într-un timp scurt. După 20 de minute  oprește un un tănăr care mergea la Mureș. Îi spun că nu pot să plătesc și dacă acceptă să mă ia ”pro bono”. A spus că așa ceva nu se poate și a mers mai departe.

A trebuit să treacă 40 de minute pentru a apărea și ”salvarea” mea. Un cuplu din Bistrița mergea la Bon Jovi și au decis să mă ducă moca până la Mureș. Când mergi cu stopul întâlnești oameni interesanți pe care nu ai ocazia să-i auzi în fiecare zi. Am discutat  cu șoferul despre rolul rețelelor sociale în viața tinerilor din ziua de azi. În ce mod influențează le viața socială și traseul educațional. Nu am fost curios să îl întreb dacă profil pe facebook. Simțeam că e puțin revoltat pe prieteniile virtuale și relațiile superficiale. A fost o discuție matinală care mi-a dat mult de gândit.

Mureș-Azuga

Am convenit cu  șoferul să  mă lăse la ieșire din oraș. Mi-ar fi plăcut să iau orașul la pas,dar nu puteam  să pierd timpul. Era aproape ora 10 și simțeam cum asfaltul se încinge.  Cu foaia de de drum, pe care scria BV, am așteptat să mă scoată cineva din cuptor.  Timpul de așteptare a fost cât un sfert academic.   Prima recție pe care au avut-o cei din masina a fost, și noi mergem la BON JOVI. Mergeau la concert, dar aveau o escala de o zi la Azuga. O alegere inteleapta si de recomandat pentru cei care vor sa ajunga odiniti la un concert.

Mi-am spus povestea cum am câștigat biletul și ce trebuie să fac. Au rămas plăcut impresionați de curajul pe care îl am și de varianta ieftină pe care am găsit-o (transport, cazare și bilet gratis).  La ora 12 am cazut de acord sa luam pranzul in Pădurea Bogății. Mai bine spus a fost o invitatie la mâncat din brișcă. Nu stiu cum sa va explic aceasta tehnica sau tactica de bagat sub nas.  E mai mult un soi de sport extrem cu briceagul pe post de furculita. Si totusi daca vrei sa incerci, de recomandat  sa folosesti unul cu lama mai tocita.

Am vrut să mă opresc la Brașov, dar mi-am dat seama că orice km câștigat e bine venit.

Șoferul m-a lăsat lângă Gara CFR din Azuga. Am inceput sa pregatesc urmatoarea strategie cu o nectarina în mână. Si cum stateam si meditam am vazut  nene care stătea anemic la ocazie.  După calculele ochiometrice locul era bun, dar nu avea unde să oprească mașină. Nu sunt un fin cunascator al locurilor de stat la ocazie, dar unele lucruri se mai si deduc.

Mi-am amintit ca am vazut  o parcare unde se vând de toate pentru toți. Acolo am gasit un punct favorabil si m-am postat tacticos. De data aceasta țineam în mână dreaptă tabla cu BUC.  Traficul  pe Valea Prahovei semăna cu un raid de lăcuste și  șansele să găsesc pe unul în ritm de melc erau mici.

Spre norocul meu a oprit un nene cu DUBA. Mi-a spus din start că mă lasă la  intrare în Ploiești și de acolo mă descurc.  Am arunca ranița în spate și nu m-am lungit la povești. Cât a durat drumul am preferat să citesc ”Morarul care urla la lună”. Acțiunea romanului te captivează și în fiecare moment ești impresionat de excentricitatea personajului principal.

După aproximativ o oră am ajuns la Metro Ploiești. O spus că locul cel mai bun de stat la ocazie e lângă benzinăria Lukoil. Nu am  avut timp să-i explic că locul e în curbă și nici DRACU nu oprește. Până la urmă era o bună oportunitate de lua bulevardul Republicii la pas.

După o oră și 20 de minute am văzut că centrul e încă departe și îmi mai trebuie încă o oră să ajung la drumul spre București. Așa că, am făcut o haltă într-o stație de bus unde o domană octogenară se uita lung la mine. Mă întreabă curioasă de unde vin și unde plec. Reacția de pe fața acestei doamne respectabile a fost genială, cu ia-ma nene de la Bistrița nu se poate.

I-am explicat pe scurt că vreau să ajung la București și să îmi spună în ce parte a orașului trebuie să ajung.

Trebuie să apară din minut în minut un bus. Mergi până la gară și de acolo te urci în tren și ești la București

De data aceasta am făcut un semn negativ din mână și a înțeles.”Atunci… de la gară mai mergi cu busul două stații și ai ajuns la o benzinărie”.

 Până să ajung la București am avut doar 4 stații mari. ”Timpul de așteptare” a fost de oră la Bistrița și undeva sub 5 minute la Ploiești.

Ce am  învățat ? E de recomandat să comunici cu șoferul și să discuți despre locul unde te lasă. Poate știe ceva benzinării, locuri de stat la ocazie, are o stație și îți poate face ”reclamă”.

Auto-stopul pe distanțe lungi are la bază ceva boem.  E un stil de viață prin care te definești și explorezi.

Anunțuri

Comments (2)

„The Best Things in Life Are Free” (I)

vineri, 8 iulie

Se spune că în viaţă e bine să fii omul potrivit la locul potrivit. În această situaţie m-am aflat zilele trecute când umblam creanga pe facebook.  Într-un moment de glorie am văzut anunţul publicat de Adrian Ciubotaru:

Ce ai face pentru două bilete la Bon Jovi, pe 10 iulie ? 😀

Răspunsul meu a fost unul spontan şi atipic în acelaşi timp.

„Bistrita-Bucuresti cu autostopul 😀 si evident purtand un tricou cu stopul spre BON JOVI. la intoarcere tot cu autostopul, dar cu mesajul schimbat…multumesc lui Adrian Ciubotaru :D.”

Câteva ore mai târziu am revenit pe blogul lui şi am schiţat traseul. Nu credeam că cineva poate să fie cuprins de entuziasm. Să mergi cu autostopul e o joacă de copil dacă vorbim de gradul de dificultate. Lucrurile se complică atunci când şoferii nu înţeleg ideea gestului VOLUNTAR. În România mulţi aşteaptă să le oferi un ciubuc.  În privinţa aceasta sunt anarhist şi dau la schimb poveşti de viaţă. Obişnuiesc din start să le spun că nu am bani şi din milă sau curiozitate sunt luat.

Mulţi mă întreabă cum pornesc la drum fără bani. Răspunsul e simplu pentru cei ce înţeleg fenomenul Downshifting. Pentru mine autostopul e o filosofie de viaţă. M-am obişnuit să hoinăresc cu un low budget pentru că nu pratic o formă de turism. Încerc să nu cad pradă consumismului atunci când călătoresc.  Am ales să mă bucur de zâmbetul unui copil, de vântul care adie, de curiozitatea oamenilor, de o carte bine scrisă…

Joi au apărut rezultatele. Prima reacţie a fost să scriu pe foile de drum numele ultimului album, HAVE A NICE DAY.  Urmează să mai desenez inţialele judeţelor pe unde voi trece (MS, BV, B, VL SB, CJ, ).  E o metodă simplă şi eficientă pentru a  câştiga simpatia celor din trafic.

Lasă un comentariu

Am ajuns și la final

În 2009 am derulat proiectele cicloturistice Danubius 2009 respectiv VeloTur Romania 2009. Și până să ating acest obiectiv am trecut printr-o serie de etape.

Doream de foarte mult timp să realizez un semi-tur european pe bicicletă. Dar, în lipsa unui context favorabil am amânat acest prim pas.

Până la urmă am spart gheața dintr-o nevoie. În august 2008 vroiam să ajung la prima ediție a taberei de mândre ARTE de la Preluca (Maramureș). Am calculat toate variantele posibile (bus, tren, auto-stop), dar în lipsa adrenalinei toate au picat. După ce am consultat harta am remarcat faptul că de la Bistrița și până la Târgu Lăpuș se poate merge lejer peste deal. Povestea-i mai lungă. O găsiți aici.

După această experiență am ajuns la concluzia că politica pașilor mărunți se potrivește stilului meu de viață. Așa am început să-mi planific următoarea destinație. În noiembrie 2008 mi-am creionat  o tură pe Traseul Cicloturistic al Dunării. Vroiam să văd, pentru început, cum se prezintă călătorului pe porțiunea Viena-Belgrad. Această bucată nu este foarte străbătută de cicloturiști din Europa de Vest. Parcurgerea lui implică o doză ridicată de adrenalină, aventură și necunoaștere. (în vara lui 2009 a fost inaugurată oficial porțiunea Budapesta-Belgrad printr-o tură europeană cu 200 de bicicliști. Aici găsiți filmulețul oficia).

După aproximativ cinci luni de pregătire mi-am dat seama că bugetul scârțâie și sunt șanse mari ca proiectul să nu debuteze la începutul lui aprilie 2009. Marele meu noroc a fost că Prin Tabăra de Mândre Arte mi-am găsit o parte din sponsori. Astfel cheltuielile destinate transportului și echipamentului au fost acoperite de Ducu Hotima și Bogdana Andraș.

O alta colaborarea fructoasă a fost  cu  cei de la Rotary Club Bistrița-Nosa. Aceast parteneriat a conferit  credibilitate presei, autorităților locale și nu în ultimul rând publicului.

Consider că cel mai important pion a fost Clubul de Cicloturism Napoca.  Fără Radu Mititean, directorul executiv de la CCN, nu aș fi fost prezent în mass-media locală, dar și centrală. În pagina cu Sponsori și Parteneri Media am menționat aparițiile principale.

O primă parte din proiect am reușit să o duc la capăt. Astfel am reușit să documentez Traseul Cicloturistic din Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia și România.  Pentru mine-i o mare realizare că am putut duce la capăt fiecare expediție.

Din păcate nu am avut succesul așteptat cu prezentările publice. Am organizat un număr de șapte proiecții. Trei la Bistrița, trei la Cluj și una la Bike Attack din Reșita. După aceste prezentări publice am ajuns la concluzia că publicul e foarte nișat. Și în acest caz e destul de dificil să transmiți un mesaj general.

Una peste alta a fost o experiență de viață minunată. Din acest proiect cicloturistic am reușit să descopăr multe lucruri străine până atunci ( puterea de a merge mai departe indiferent de situație, o stimă de sine foarte bună, cunoașterea limitelor proprii …..).

La final trebuie să mulțumesc familiei, prietenilor, oamenilor care mi-au oferit un mic ajutor, cititorilor……

Povestea merge mai departe chiar dacă am ajuns la final.

Comments (7)

Pe drumuri verzi

Zilele trecute am auzit de campania „Planeta eşti tu” prin care te invită să spui celor din jur cât de verde eşti răspunzând la o întrebare: Dacă ai fi Pământul pentru o zi, ce le-ai transmite oamenilor?

Nu mi-a trebuit foarte mult timp să mă gândesc la replică. Proiectele coordonate anul acesta (Danubius 2009 respectiv VeloTUR România 2009) răspund în mod direct prin obiectivele realizate. De pildă mobilitatea oamenilor. Poţi face un concediu ECO reuşit, inclusiv unul prin mai multe ţări, fără a apela la autoturism sau alte mijloace motorizate de transport. La fel de important pentru noi toţi este ecosistemului Dunării. Străbătand pe bicicletă mai multe parcuri naţionale şi naturale de pe „Culoarul Verde al Dunării” am văzut cât de necesare, din punct de vedere al biodiversităţii, sunt aceste oaze verzi.

Aceste două expediţii vreau să le transmită oamenilor că putem utiliza bicicleta dincolo de spaţiul urban. Astfel contribuim în mod direct la schimbarea mult dorită, reducerea emisiilor de CO2.

Comments (13)

Tăşuleasa Social – locul unde voluntariatul se învaţă

Accept în ultima vreme mai toate invitaţiile primite de la Tăşuleasa SOCIAL.

După două zile de teorie aveam nevoie de practică. Dezvoltarea pragmatismului face parte din farmecul voluntariatului.

Punerea ideilor în aplicare

Locul unde a avut loc acţiunea-i Pădurea din Şes de la Orheiul Bistriţei. Tema atestatului din clasa a 12-a a fost această arie protejată. Pentru prima dată ştiam de gravitatea situaţiei.

Zona amintită adăposteşte diferite specii de stejar şi gorun, dar autenticitatea-i dată de laleaua pestriţă.  Din cauza păşunatului excesiv regenerarea pădurii nu se produce. La prima vedere parcă totul pluteşte. Impresia-i dată de numărul semnificativ al arborilor trecuţi de 60-80 de ani.

Covor de Toamnă

Conştientizarea. Asta-i partea frumoasă a unei astfel de acţiuni. Ajuns la faţa locului îţi dai seama că trebuie să opreşti într-un fel declinul. Voluntarii prezenţi au avut două oportunităţi. Să planteze puieţi de stejar ori să adune gunoaiele lăsate în urmă de grătărişti.

Două tabere, cu-n puternic elan muncitoresc, şi-au stabilit ca obiectiv să facă treabă. Mare parte din cei adunaţi la eveniment au ales să pună cu verdele-n sus un copăcel. În schimb eu am luat pulsul gunoaielor.

După acţiunea de ecologizare nu mi-a venit să cred că am în sac sute de doze.  Când am văzut covorul toamnei mai curat mi-am dat seama că nu am muncit degeaba. Trebuie să mulţumesc grătăriştilor că au avut, totuşi, bunul simţ să turtească dozele. Ocupă mai puţin spaţiu în saci dacă sunt presate în prealabil.

Dovada

Cum spuneam într-un articol anterior, trebuie să ne implicăm în rezolvarea problemele de lângă noi. În consecinţă am intrat şi pe frontul puieţilor. Am săpat, am plantat şi în urmă am lăsat cu bucurie un stejar.

Cu verdele-n sus

Finalul evenimentului

După o masă copioasă oferită de organizatori desertul a fost unul cultural. În primă fază Alexandru Tomescu a susţinut un recital la vioară cu note din Bach.

Spatiul de expunere

Alexandru Tomesc

Actul artistic primeşte un alt înţeles atunci când e reprezentat într-un spaţiu neconvenţional. Spun asta în urma vizionării expoziţiei lui Cosmin Bumbuţ. Folosind ca spaţiu de expunere copacii farmecul expoziţiei a crescut.

Expozitia

E de apreciat faptul că acţiunea a avut sprijinul persoanelor publice. Amintesc aici pe Marcel Iureş, Cosmin Bumbuţ, Adrian Ciubotaru.

Indiferent de locul ocupat în societate important e modul prin care transmiţi  mai departe mesajul.

Comments (2)

Despre Lucruri văzute şi trăite

În ultima vreme am participat la multe schimburi de idei şi ar fi normal să prezint lucrurile văzute şi trăite.

Pe blog nu mi-am prezentat încă oficial relaţia cu facultatea (motivul plecării în EUROPA a fost şi ăsta, plictiseala cronică de la cursuri şi seminarii) şi acuma urmează să-mi arăt simpatia (trebuie să recunosc că prea multă nu există).

La Studii Europene (CLUJ) cursul Europa-China e susţinut de Ovidiu Pecican (pe wikipedia puteţi să-i citiţi lunga activitate din sfera literară, publicistică, istorică…). Întâlnirile, în acest caz, sunt destul de atractive mai tot timpul. În sensul că pune accentul pe dialogul dintre profesor şi student (un adept al modelului humboldtian). Asta-i şi filosofia lui din câte am înţeles, cunoaşterea prin relaţionare. Cum temele de discuţie nu sunt clare schimbul de replici a coborât la un moment dat în sfera socială. Părerile se învârteau în jurul democraţiei participative şi modul prin care poate să mobilizeze populaţia.Voluntariatul până la urmă răspunde unei nevoi. În ciuda faptului că avem tendinţa să spunem că fiecare se descurcă cum poate. Pentru a cere un standard înalt de calitate trebuie să ne implicăm în problemele din jur. Ideile au fost susţinute de celebrele cazuri Roşia Montană respectiv Dracula Park. Două proiecte, în primă fază, aprobate de instituţiile statului. Mare noroc avem cu mobilizarea societăţii civile. Sunt momente când astfel de iniţiative trezesc conştiinţa colectivă.

***

Mai nou mi-am găsit un nouă provocare, un progam european de voluntariat. În consecinţă m-am înscris la ProVobis  – Centrul Naţional de Voluntariat din Cluj. Indiferent de problemele şi reticenţele pe care le întâmpin  merg mai departe în dezvoltarea personală.  Dificultăţile ar fi legate faptul că o serie de persoane încearcă să mă convingă cât de bine-i să mă dedic prezentului .  La 21 de ani m-am decis să mă pregătesc nu pentru prezent ci pentru viitor.

Revenind la ProVobis. În primă fază am spus că am fost chemat degeaba la cursul de voluntariat. Argumente aveam. Ceva similar am parcurs în 2006 la Tăşuleasa Social. Aproximativ cinci zile am fost iniţiat şi format în domeniul acesta. Totuşi mi-am dat seama că unele lucruri se învaţă pe parcurs. În sensul că nu ştiam că proiectele Danubius2009 respectiv VeloTUR ROMÂNIA sunt o formă de voluntariat pentru o idee. Rămân la simpla părere că cea mai bună lecţie se învaţă pe teren.

În concluzie. Teoria ca teoria, dar practica ne omoară. Că tot aduceam aminte de Tăşuleasa Social am avut ocazia să particip la o acţiune desfăşurată în judeţul Bistriţa-Năsăud (în pădurea unde mi-am făcut atestatul în clasa a 12-a).


Comments (3)

Generaţia ECO plantează nu vegetează

Etapa a 2-a de împăduriri a demonstrat că prin muncă voluntară se pot realiza proiecte îndrăzneţe. La o acţiune de acest  gen poate contează mai puţin numărul tinerilor (200) sau al copăceilor (8000). Important este până la urmă rezultatul. Oamenii să conştientizeze că împăduririle sunt necesare pentru un viitor verde.

P.S: Pentru persoanele care văd plantările, în continuare,  ca o muncă inutilă vreau doar să le spun, sunt bucuros că le dau de muncă drujbiştilor.

dsc05784

dsc05775

dsc05772

Lasă un comentariu

Older Posts »