A 13 zi: Viena

Iniţial mi-am propus  să vizitez capitala în două zile, dar din cauza unei proaste dispoziţii am stat o zi.

Trebuia să caut noi genţi de portabgaj, acumulatorii dădeau semne că se termină, mâncarea-i foarte scumpă (o pâine de 500 de gr. – 2 euro, un iaurt – sub 1 euro și o conservă de hering ajunge pe la 3 euro). Toate astea au contribuit la schimbarea planului.

Cu acumulatorii am reuşit să ies repede din impas. Un anticar a fost de acord să-i folosesc priza aproximativ 30 de minute. În timpul ăsta am căutat ceva magazine pentru biciclişti, dar nu am găsit ce îmi trebuia.

Nu a fost uşor să găsesc genţile, dar  norocul şi în acest caz a fost de partea mea. Cum mă plimbam aşa haotic prin Viena(data viitoare o să cumpăr  o hartă) am găsit un magazin specializat. După 10 minute am ieşit cu „două raniţe” CitaDel de  70 de euro.

Ştiam că Viena îi cunoscută pentru numeroasele parcuri şi am reuşit să văd două oaze verzi.  Sunt supărat, în schimb, că nu am vizitat centrul istoric.

Spre finalul zilei am căutat celebra pistă (Passau-Viena) unde toată lumea face mişcare. A trebuit să întreb ceva biciclişti care aveau habar de EuroVelo6  şi astfel nu am pierdut prea mult vremea.

Vreau să mă reîntorc la Viena, dar pentru a simţii atmosfera de vacanţă o să evit zilele aglomerate (în general sâmbătă şi duminica oraşul e aerisit).


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: