50% pe două roţi restul cu CFR-ul.

La sfârşitul lui august 2008 a fost în zona Lăpuşului o tabără de “Mândre Arte”. Din cauza transportului (cu trenul până la Dej, cu autocarul spre Târgu Lăpuş şi restul drumului cu ia-mă nene) am hotărât să merg pe două roţi. Pentru şoferi varianta cea mai bună, rapidă şi la-ndemână e ruta Bistriţa-Beclean-Dej-Târgu-Lăpuş. Pentru “montaniarzi” pe diagonală.


Prima zi
Am plecat în scurta aventură cu mici defecţiuni (doar un braţ de la ambele frâne funcţiona, schimbătorul spate cu întârziere schimba, roata pe spate avea un mic joc). Trecând peste toate dificultăţile mi-am propus în dimineaţa plecării (5.30) să ajung pe seară în Târgu Lăpuş (mai puţin de 100 de km). Primul hop a apărut la câţiva km de casă, un deal care forţa puţin încălzirea.
Odată ajuns în “Dealul Târgului” cobori cu viteză spre aşezarea săsească Dumitra. Te desparţi de drumul ce leagă Bistriţa de Năsăud la intrarea în localitatea Cepari. Un indicator ruginit îţi arată-Nimigea-şapte kilometri. Înainte de Nimigea treci prin localitatea de baştină a academicianului Iulian Marţian şi observi că nu s-a schimbat prea mult de la 1900 încoace. Gara din Nimigea îţi spune că ai dat de civilizaţie-asfalt.

Coborârea de circa 2 km care leagă Piatra de Chiuza mi-a mărit moralul. Pentru a ajunge la Spermezeu aveam două variante (una scurtă şi una lungă). Soluţia ineficientă pentru mine era pe la Beclean-Uriu-Căianu Mic vreo 30 de km maxim. Adrenalina urca odată cu descoperirea scurtăturii (Chiuza-Dumbrăviţa 3 km), păşune, noroi…offroad frate.

De la Spermezeu şi până la Târlişua calitatea asfaltului e bună şi singura dificultate apare înainte de a intrat în localitate-2 km fără asfalt. La doi ani distanţă Târlişua îşi revine, puţine case încă mai păstrează urmele dezastrului.

Pe hartă nu există legătura dintre Agrieşel şi Suciu de Sus (pasul ce leagă Ardealul de Maramureş). Drumul e bine pietruit şi m-am tot gândit de ce nu-i trecut. Peisajul e superb. Culmi împădurite, fâneţe semeţe, o libertate nepermisă (porci, cai şi alte animale pasc în voie). Lăsând în urmă un apus de neuitat am coborât cu vânt din faţă în Ţara Lăpuşului. Natura împarte plăcerile în mod egal; o stână cu dulăi paşnici, o ceată de puşti cu pipa în gură păzesc o turmă de bivoli şi câteva vaci-finalul unei zile frumoase.

Cazarea nu a ridicat probleme, la prima casă am fost primit. De la vecinu am primit lapte şi multe întrebări (dacă aparţin unei confesiuni, de ce sunt singur,unde merg,de unde vin).
A doua zi
M-am trezit cu un chef nebun de pedalat. Vântul sufla încet ,dar sigur. Temperatura-una suportabilă. Eram sigur la ora decolării (11) că ajung în tabără mai devreme de 16 (mai aveam de pedalat vreo 30 de km).
Primul deal nu a ridicat probleme. Creştea viteza moralului odată cu intrarea în Tâgu Lăpuş. Am ajuns la concluzia că îi frate de suferinţă cu Nagasaki,Hiroshima , Guernica şi alte oraşe bombardate.Autorul dezastrului în această localitate-industrializarea forţată.

Am parcat bicicleta cu frică în faţa singurului mare market din oraş – Plus. Într-un minut aveam în mână două pateuri şi bucuria că bipedul nu a făcut paşi. Consultând harta am ajuns la concluzia că trebuie să ajung în localitatea Copalnic Mănăştur si de acolo spre Preluca.
Al doilea deal nu l-am putut urca pe bicicletă. Motivul: vânt din faţă.  Aproape de vârf am zărit în spate doi cicloturişti, pedalau fără probleme. După câteva secunde mi-am dat seama că sunt români(în primă fază mă întrebam în ce limbă să-i abordez). Punct final şi pentru ei, Preluca. Urma o vale şi evident am ambalat la maxim motoarele. La intrarea în Copalnic Mănăştur eram deja ieşit din grafic (ora 16).

Al treilea deal. Pentru un biciclist căţărarea (spre Dealul Corbului) poate fi descrisă într-un cuvânt, criminală. 12 de kilometri pe un drum jumătate asfaltat, jumătate pietruit şi restul lovit de soartă. După trei ore de urcat admiram apusul, număram până la infinit şi savuram ultimul litru de apă.

Într-un final am ajuns în tabără(20.30). Şapte zile bicicleta a avut parte de soare şi câteva reglaje. După distracţie a venit şi vremea decolării.

A 3-a zi, din nou la pedalat.
Mi-am propus să fac o scurtă tură până la Sighet. Multe voci (presupun avizate) nu mă vedeau capabil să urc Cavnicul. În general merg pe sistemul, dacă x spune că-i greu eu trebuie să mă conving că-i adevărat. Am reuşit în ziua trei să văd câteva biserici din patrimoniul UNESCO (Şurdeşti) şi să urc fără probleme Cavnicul. Zona la prima vedere pare o bucată de brânză tăiată de un copil isteric, în rest oameni primitori prinşi în banalul cotidian. Cazarea din fericire s-a rezolvat la prima casă. Am montat cortul, am fotografiat apusul şi-n final am visat frumos la +10 grade.

A 4-a zi, o zi frumoasă.

Un indicator ruginit arăta Sighet 40 de km. Adevăratul Cavnic şi-a arătat blazonul în vârf, pantă mare, pajişti golaşe şi o şosea care timp de câteva zile face parte din Raliul Maramureşului. Prima oprire a fost la biserica din Budeşti (era în restaurare).

„Staţiunea de interes local Ocna Şugatag”(asta scrie pe tabla de la intrare şi ieşire) din punctul meu de vedere  e locul perfect pentru pensionari. A fost o zi bună, până la Sighet am coborât-nici urmă de deal.

Cazarea. În primă fază am primit multe refuzuri, motivul nici până azi nu-i foarte clar. În final o doamnă mi-a oferit un loc în livadă, o masă caldă, legume, fructe. Mi-am dat seama-după consultarea hărţii-că trecerea prin Pasul Şetref e imposibilă pentru mine (oboseala începea să câştige teren). Soluţia. Restul traseului cu CFR-ul.

A 5-a zi
Am  vrut să revăd Muzeul Satului Maramureşean, Memorialul şi puţin oraşul (în clasa a 10-a cele trei au fost văzute în mai puţin de trei ore, atunci eram cu şcoala prin Maramureş). De la gară am aflat că am tren până la Beclean şi de acolo Clujeanul mă salvează.  Trebuia să mă reîntorc şi spre uimirea mea nu am întâmpinat probleme. A fost singura cazare unde am simţit căldura gazdelor şi bucuria de a avea un musafir.
Final de poveste.
Jumătate din bugetul destinat vacanţei a ajuns la CFR (16 lei biletul ,10 lei la naş). Nu am negociat suma, faţa de milog te implora să bagi adânc mâna în buzunar. După experienţa asta am jurat că nu voi mai da nimic la naş. În orice împrejuare cumpăr bilet şi spun calm NU AM BANI DOMNULE.

Bilanţ
Lungime-aproximativ 300 de km.

Durata (2 zile Bistriţa-Târgu Lăpuş-Dealul Corbului şi alte 2 zile până la Sighet).

Pene de cauciuc-zero.
Altitudinea maximă în pasul Cavnic.

Buget-50 de lei.

P.S: În luna ianuarie 2009 am făcut o proiecţie foto. cu această tură. Mulţumesc ziarelor (Clujeanul, Făclia, Cluj Expres) care şi-au datoria de a promova evenimentul



1 comentariu »

  1. Catalina said

    Te admir omule!Sa stii ca am trimis povstea ta unui prieten care e pasionat ca si tine de ciclism si l-ai inspirat sa vrea sa faca si el un tur al Europei! La mai mare!

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: