Pentru a evita BĂRĂGANUL am scurtat distanţa Buzău-Călăraşi cu trenul. Anul acesta am pedalat foarte mult pe Traseul Cicloturistic al Dunării şi aveam datoria de a vedea aceasta rută şi în România (cât se poate că nu-i concurs).
La Ostrov am trecut cu bacul şi de acolo am luat Calea Constanţei pe bicicletă. Pentru mine Dobrogea a rămas din prima clipă un tărâm al aventurii. Sate uitate de modernitate, ariditate ridicată în lipsa copacilor, dar peste toate astea domneşte liniştea. Aici mi-am dat seama că într-o expediţie de acest gen contează mai mult bucuria, speranţa şi libertatea. Apusurile şi răsăriturile erau cele mai aşteptate momente din zi.
Mulţi m-au întreabat, da… noaptea unde dormi?
Vă prezint răspunsul sub forma unei experienţe memorabile.
Dromaderul şi măgarul vs Românul şi Turcul
Nu departe de satul Murfatlar am intrat în contact cu un vânzător de lebeniţă. Din vorbă în vorbă am ajuns şi la cazare. La discuţie a mai asistat un domn respectabil. Auzind că nu am unde să dorm extrem de bucuros mi-a oferit un loc la el în gheretă. Mai bine spus era prin apropiere o hală imensă cu numeroase pompe pentru irigaţii. După multe discuţii am aflat că paznicul e turc. Trebuie să mai clarific un lucru. La capitolul mâncare stăteam prost şi de multe ori pepenele era doi în unu (hrană şi apă). În consecinţă şi-a împărţit mâncarea de fasole. Nu uitaţi că fiecare turc în Dobrogea are un măgar şi un suflet bun. Seara a fost şi una muzicală. Camera pompelor a devenit sală de concerte pentru broaşte. De afară greierii susţineau puternic ritmul. Astfel de clipe îţi oferă şansa să cunoşti culturi străine până atunci.
De la Babadag înspre Constanţa liniştea dispare şi începe goana spre mare. Cum spuneam era vacanţă nu alergătură de la A-B şi pedalam extrem de relaxat.
La Constanţa m-am întâlnit cu Şerban de la Asociaţia Mare Nostrum (trebuie să-i mulţumesc pentru găzduire). Pe el îl ştiam din Tura Internaţională Bucureşti-Belgrad şi am fost bucuros să ne reîntâlnim.
Plecam spre Deltă cu gândul că o să revin într-o toamnă când liniştea se va reinstaura peste zonă. După Mamaia se continuă Euro Velo 6 prin satul Corbu (de aici se poate lua spre Gura Portiţei pe Grindul Chituc ). În zona aceasta am prins cele mai ridicate temperaturi de până atunci, dar am tras până la cetatea Istria.
Dacă cu o zi înainte am avut probleme cu gradele ridicate din termometru ziua următoare a fost o altă încercare cu vânt din faţă. Efortul ridicat şi deshidratarea (am băut peste 5 litri de apă şi mă simţeam uscat) au făcut ca vacanţa în Deltă să se termine mai repede.
Cu o pauză de câteva zile de refacere treci peste asta ,dar cu portbagajul rupt nu-i aşa uşor. Şi în drum spre Lacul Razim (mi-au spus localnicii că se poate face baie) a picat la datorie unul din suporturi. Atât de obosit mă simţeam încât am dormit cu sacul de dormit pe izolir.
Două zile mi-au mai trebuit (mai intra la spiţe suportul şi trebuia să-l readuc la normal) să ajung la Tulcea şi de aici la Galaţi cu autocarul .
La Galaţi m-am întâlnit cu un cicloturist francez care mergea la Tulcea, dar tot cu autocarul. Până la plecarea lui am stat la poveşti şi apoi am trecut cu BACUL( sunt mândru că am bon de casă special pentru bicicletă).
Aici am fost găzduit de Andrei (de la Asociaţia Stejarul Către Tineri). Mulţumesc celor de la Rotary Club BISTRIA NOSA că mi-au putut aranja o întâlnire cu cei de la Rotary Club Donaris (le mulţumesc şi lor pentru ajutorul financiar acordat).
După ce am remediat problema la Nea DAN (în glumă mi-a spus că nici când merge la peşti nu are atâta bagaj) am luat drumul Bacăului să mă întâlnesc cu Anton Duma.
